Mourinho e gata să dea "contoarul" peste cap. Înlocuitorul lui De Gea, al doilea cel mai scump portar din istorie: cât pune pe masă United

18 nov 2018 5101 afişări Campionate Externe
Mourinho e gata să dea "contoarul" peste cap. Înlocuitorul lui De Gea, al doilea cel mai scump portar din istorie: cât pune pe masă United

Jose Mourinho (55 de ani) plănuieşte un transfer foarte, foarte important dacă David de Gea (28 de ani) refuză să-şi prelungească înţelegerea cu Manchester United. Potrivit presei engleze, "Specialul" vrea să-l facă pe Jordan Pickford (24 de ani), portarul lui Everton, al doilea cel mai scump goalkeepr din istoria fotbalului.

De Gea mai are contract cu United până în 2019, clubul deţine o clauză de prelungire automată a înţelegerii pe încă un an, dar spaniolul refuză să cadă de acord la negocieri. Cere un salariu mai mare, ambiţionat de cele 300.000 de lire sterline primite în fiecare săptămână de Alexis Sanchez, Juventus stă la pândă, iar situaţia îl face pe Mourinho să ia măsuri.

Conform The Sun, planul portughezului este să mai aştepte puţin decizia finală a lui De Gea, apoi să dea asaltul pentru Jordan Pickford, tânărul portar al lui Everton care a pus stăpânire pe postul de titular al naţionalei Angliei. Preţul? 60 de milioane de lire sterline, adică 68 de milioane de euro, care l-ar transforma pe Pickford în al doilea cel mai scump goalkeepr din istorie, după Alisson Becker, brazilianul pentru care Liverpool i-a plătit Romei, în vară, nu mai puţin de 75 de milioane de euro.



Crescut de Sunderland, Pickford a ajuns la Everton în 2017, pentru 30 de milioane de euro, sumă care-l pune pe locul al patrulea în clasamentul condus de Alisson. Din momentul sosirii în Liverpool, a avut evoluţii foarte bune care l-au propulsat drept portarul numărul 1 al Angliei.

4 milioane de euro e salariul anual al lui Pickford, care mai are contract cu Everton până în 2023.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.