Manchester United pune pe masă un ”munte” de bani pentru un viitor adversar al româniei U21 de la Campionatul European

Luni, 10:38 1442 afişări Campionate Externe
Manchester United pune pe masă un ”munte” de bani pentru un viitor adversar al româniei U21 de la Campionatul European

Manchester United este interesată de serviciile unui atacant care va evolua, cel mai probabil, pentru naţionala U21 a Franţei la Campionatul European din această vară, notează englezii de la Daily Mail.

Este vorba despre Moussa Dembele (22 de ani), jucătorul celor de la Lyon. Francezii au plătit 22 de milioane de euro pentru a-l aduce în vara anului 2018 de la Celtic, iar contractul său cu multipla campioană din ”Hexagon” este valabil până în 2023. Echipa lui Ole Gunnar Solskjaer ar fi gata să ofere nu mai puţin de 50 de milioane de euro pentru tânărul atacant, care ar urma să concureze pe post cu belgianul Romelu Lukaku.

Meciul României U21 cu Franţa U21 de la Campionatul European din Italia şi San Marino este programat pe 24 iunie, la Cesena, de la ora 22:00, şi va fi ultimul din cadrul Grupei C.

20 de meciuri a bifat Dembele la naţionala U21 a Franţei, pentru care a marcat de 11 ori. De asemenea, tânărul atacant este cel mai bun marcator al lui Lyon din Ligue 1, cu 12 reuşite.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.