L'Equipe anunţă un adevărat cutremur: PSG e obligată să renunţe la Mbappe sau Neymar. Reacţia clubului

8 dec 2018 9288 afişări Campionate Externe
L'Equipe anunţă un adevărat cutremur: PSG e obligată să renunţe la Mbappe sau Neymar. Reacţia clubului

Publicaţia din Franţa, L'Equipe, a anunţat că echipa PSG are în plan să renunţe la serviciile unuia dintre cei mai importanţi jucători din lot, Mbappe sau Neymar.

Potrivit jurnaliştilor francezi, campioana din Ligue 1 nu vrea să aibă probleme în ceea ce priveşte fair play-ul financiar, astfel că una dintre cele două vedete ar putea părăsi Parisul la finalul sezonului 2018-2019.

L'Equipe notează că PSG ar putea câştiga mai mulţi bani pe Mbappe, însă cu greu îl vor lăsa pe campionul mondial să plece.

În schimb, despre o despărţire de Neymar s-a vorbit recent. Revenirea atacantului la Barcelona a ţinut primele pagini ale ziarelor mai multe zile la rând. Potrivit francezilor, cei de la Manchester United l-ar vrea pe brazilian, care i-ar fi spus la un moment dat lui Benjamin Mendy, fundaşul de 24 de ani al lui Manchester City, că: "toţi jucătorii mari trebuie, la un moment dat, să evolueze în Premier League".

Totul depinde însă de decizia pe care o va da UEFA în ceea ce priveşte fair play-ul financiar. Anunţul oficial va fi dat publicităţii în următoarele săptămâni.

PSG a negat informaţiile scrise de L'Equipe

Campioana Franţei a postat un comunicat în care a numit publicaţia L'Equipe "un mijloc de dezinformare":

"Dincolo de respingerea cu cea mai mare certitudine a acestor erori majore, afirmaţii ridicole, care au unicul scop de a crea tensiuni între cluburi, PSG se întreabă, din nou, despre onestitatea celor de la L'Equipe şi care sunt motivele ascunse ale liniei lor editoriale în ceea ce priveşte PSG. Sunt multe exemple de acest fel şi singurul scop al acestora este de a răspândi o atmosferă răufăcătoare".

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.