În Iran, ca-n România! O echipă ştia că a câştigat titlul şi a declanşat sărbătoarea. Apoi a aflat că a pierdut campionatul. O situaţie asemănătoare a fost, în 1993, în Liga 1

20 mai 2015 8468 afişări Campionate Externe
În Iran, ca-n România! O echipă ştia că a câştigat titlul şi a declanşat sărbătoarea. Apoi a aflat că a pierdut campionatul. O situaţie asemănătoare a fost, în 1993, în Liga 1

Finalul de sezon din Iran a produs una dintre cele mai ciudate situaţii din istoria fotbalului. O echipă a sărbătorit câştigarea titlului, însă doar după câteva minute a aflat că l-a pierdut.

În ultima etapă, Tractor Sazi - lider până atunci - întâlnea Naft Teheran, ocupanta locului secund. Cele două se aflau la egalitate de puncte, dar Tractor Sazi avea un golaveraj mult mai bun. Avea nevoie de cel puţin un egal pentru a sărbători primul titlul după 52 de ani de aşteptare.

Încărcătura acumulată de suporterii lui Tractor a fost accentuată de ultimele patru sezoane, când echipa lor a fost de trei ori aproape de titlu, dar tot de atâtea ori l-a ratat. Acest sezon părea mult mai promiţător. Şi a început bine.

După aproape de o oră de joc, Tractor conducea cu 3-1 prin golurile semnate de Edinho (37), Teymourian (45+1) şi Farid Karimi (62), respectiv Ezzat (6). În minutul 64, Tractor a trecut printr-un moment dificil. Din cauza tensiunii acumulate, Teymourian a văzut al doilea galben în minutul 64. Până în minutul 81, Naft Tehran a egalat şi finalul se anunţa incendiar.

Cu un om în minus, dar cu multă dăruire şi ambiţie, Tractor a reuşit până la urmă să tragă de acel 3-3 până la finalul meciului. Un rezultat care, după calculele celor de la Tractor, le aducea titlul. Imediat după fluierul final, în staţie s-a anunţat că Tractor a luat titlul şi cei 90.000 de suporteri au fost rugaţi să rămână pe stadion pentru a sărbători momentul. O mare parte din fani au intrat pe teren să se bucure de primul titlu după 52 de ani. Managerul Toni Oliveira a fost luat pe sus şi pupat de cei aflaţi în preajma sa.

După câteva minute, şoc! Cei de la Tractor au aflat că au pierdut titlul. Cum a fost posibil? N-au ţinut cont că pot fi depăşiţi de Sepahan, ocupanta locului 3. Sepahan s-a impus cu 2-0 şi, profitând de egalul dintre primele două poziţii, a ajuns în fruntea clasamentului. Sărbătoarea de pe stadionul lui Tractor s-a transformat într-un iad, cu multă furie şi scaune rupte şi aruncate în teren.

Mansour Ghanbarzadeh, directorul executiv al celor de la Naft Tehran, acuză un scenariu conspirativ pentru care s-a ajuns în această situaţie: ”S-a întâmplat ceva bizar. Noi am urmărit celălalt meci la televizorul din vestiar, dar în minutul 87 a căzut brusc semnalul la TV, la radio şi cel al telefoanele mobile şi n-am mai avut cum să comunicăm. După asta, ni s-a spus că meciul dintre Sepahan şi Saipa s-a terminat 2-2”. Când doi se bat al treilea câştigă.

Sursa: telegraph.co.uk

Gloria Bistriţa s-a calificat în Cupa UEFA, în 1993, după ce a întrerupt legăturile telefonice cu restul ţării

Cazul din Iran are un corespondent neaşteptat în România. Acum 22 de ani, în sezonul 1992-1993, Electroputere Craiova şi Gloria Bistriţa luptau pentru un loc în Cupa UEFA. Înaintea ultimei etape, ardelenii erau pe locul 5, iar oltenii - pe 6, la egalitate de puncte, 32, şi la aceeaşi diferenţă de golaveraj, numai că echipa lui Pădureanu înscrisese mai multe goluri. Electroputere avea golaveraj 32-32, iar Gloria - 40-40.

În ultima etapă, a 34-a, jucată pe 20 iunie, Electroputere juca acasă cu Poli Timişoara (echipă liniştită, la mijlocul clasamentului), iar Gloria - în deplasare, la "U" Cluj (de asemenea lipsită de griji). Partidele se jucau de la aceeaşi oră şi erau transmise simultan la Radio România Actualităţi, la emisiunea "Fotbal minut cu minut". Telefoane mobile nu existau pe atunci.
La un moment dat, transmisia radio s-a întrerupt, la fel şi legăturile telefonice cu Clujul, astfel încât nu s-a mai putut afla cu niciun chip ce se petrecea pe stadionul unde se juca "U"-Gloria. Cei de la Electroputere au învins clar Poli, cu 3-0, şi au fost convinşi că s-au calificat în Cupa UEFA, fiind greu de crezut că la Cluj "Şepcile roşii" puteau să piardă, pe propriul teren, la cel puţin trei goluri diferenţă. După meci, legăturile telefonice s-au restabilit ca prin minune şi România a aflat, cu stupefacţie, că meciul de la Cluj fusese câştigat de Gloria cu 5-1!

În lumea fotbalului s-a răspândit imediat apoi informaţia că "defecţiunea" fusese comandată de Pădureanu şi conducătorii de la "U" Cluj, pentru ca la Craiova să nu se ştie cât era scorul pe celălalt stadion. Gloria şi "U" erau, în acea perioadă, membre ale Cooperativei, în timp ce Electroputere nu se baza decât pe propria echipă. Antrenor la Electroputere era Sorin Cârţu.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.