Franţa - Italia 3-1. Victorie fără emoţii pentru Griezmann şi Pogba. VIDEO | Dembele a înscris golul serii

2 iun 2018 4376 afişări Campionate Externe
Franţa - Italia 3-1. Victorie fără emoţii pentru Griezmann şi Pogba. VIDEO | Dembele a înscris golul serii

Franţa a câştigat fără emoţii partida amicală cu Italia disputată la Nisa, scor 3-1, în reeditarea finalei Campionatului Mondial din 2006.

Samuel Umtiti a deschis scorul după numai 8 minute de joc. Fundaşul Barcelonei a trimis în plasă din câţiva metri după o intervenţie a lui Sirigu. Griezmann a majorat avantajul gazdelor în minutul 29, când a transformat o lovitură de pedeapsă. Italia a replicat până la pauză, Bonucci reuşind să reducă din handicap în minutul 36. Balotelli a trimis violent pe centrul porţii dintr-o lovitură liberă, Lloris a respins în faţă, iar fundaşul Milanului a marcat pentru 2-1. Scorul final a fost stabilit în minutul 63, când Ousmane Dembele a înscris superb. Francezul care are şansa de a fura câteva secrete de la Messi şi Coutinho a trimis cu efect la colţul lung, fără preluare, iar Sirigu a fost prins pe picior greşit şi nu a putut respinge.

VIDEO CU GOLURILE

Echipele folosite:

  • Franţa: Lloris - Pavard, Rami, Umtiti, Lucas Hernandez (B. Mendy 62) - Tolisso (Matuidi 72), Kante, Pogba (N'Zonzi 86) - Mbappe (Thauvin 83), Griezmann (Giroud 77), O. Dembele (T. Lemar 71)
  • Italia: Sirigu - D'Ambrosio (Florenzi 74), M. Caldara, Bonucci, De Sciglio - Pellegrini (B. Cristante 65), Jorginho (Bonaventura 78), Mandragora - Berardi (Insigne 74), Balotelli (A. Belotti 86), Chiesa (Zappacosta 88)
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.