Debut de coşmar pentru Van der Vaart la Betis

25 sep 2015 5235 afişări Campionate Externe
Debut de coşmar pentru Van der Vaart la Betis

Formaţia Betis Sevilla a pierdut, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-2 (0-0), partida disputată cu Deportivo La Coruna, în etapa a 5-a a campionatului spaniol de fotbal.

Ceea ce trebuia să fie o sărbătoare pentru gazde, având în vedere debutul lui Van der Vaart, s-a transformat într-un adevărat fiasco. Olandezul nu a părut niciun moment conectat la miza jocului şi a părut total nepregătit din punct de vedere fizic, Pepe Mel alegând să îl schimbe încă din debutul părţii secunde.

Gazdele au sperat totuşi într-un rezultat pozitiv, după golul marcat de Petros '59, dar Cartabia '54 şi Fajr '72 au avut ultimul cuvânt.

În urma acestui rezultat, La Coruna a urcat pe locul 7, cu opt puncte, iar Betis ocupă locul 14, cu cinci puncte.

Formaţiile Real Madrid, Celta Vigo şi Villarreal sunt pe primele trei poziţii ale clasamentului, cu 13 puncte fiecare.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.