Ce simte un fotbalist care i-a încheiat prematur cariera unui adversar? Gary Cahill, mesaj pentru omul pe care l-a forţat să se retragă la 26 de ani

Miercuri, 12:22 5192 afişări Comentează şi tu Campionate Externe
Ce simte un fotbalist care i-a încheiat prematur cariera unui adversar? Gary Cahill, mesaj pentru omul pe care l-a forţat să se retragă la 26 de ani

Fundaşul echipei Chelsea Londra, Gary Cahill le-a spus jurnaliştilor britanici că este ”devastat” după ce a aflat că Ryan Mason nu va mai putea continua activitatea de fotbalist.

"Sunt devastat să aud aceste veşti din partea lui Ryan. Acel tip de duel se întâmplă de mii de ori în carierele noastre şi cu atât mai tare mă doare să văd ce i se întâmplă unui jucător de top aşa cum este Ryan. Îi transmit toată dragostea mea, atât lui cât şi familie sale şi sper să aibă parte de tot ce e mai bun pe viitor", a declarat Cahill pe contul său oficial Twitter.



Ryan Mason şi-a anunţat, marţi, retragerea din activitatea competiţională, iar vestea l-a surprins pe Gary Cahill. În vârstă de 32 de ani, fundaşul lui Chelsea este cel care i-a provocat, involuntar, fractura de craniu fostului jucător de la Hull City, în timpul meciului disputat în ianuarie 2017.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.