Arsene Wenger revine în fotbal. Fostul antrenor al lui Arsenal, gata pentru o provocare uriaşă: "Nu pot trăi cu gândul că nu voi mai fi pe bancă"

4 sep 2019 3755 afişări Fotbal Extern
Arsene Wenger revine în fotbal. Fostul antrenor al lui Arsenal, gata pentru o provocare uriaşă: "Nu pot trăi cu gândul că nu voi mai fi pe bancă"

Arsene Wenger (69 de ani), fostul manager al lui Arsenal, este liber de contract din vara anului 2018, când s-a despărţit de formaţia londoneză. Francezul a declarat că şi-ar dori să antreneze la Campionatul Mondial din 2022, care va avea loc în Qatar.

Wenger s-a despărţit de Arsenal în 2018, după 22 de ani petrecuţi la formaţia din capitala Angliei. Deşi va împlini 70 de ani în luna octombrie a acestui an, tehnicianul spune că vârsta nu este un impediment şi că nu poate rezista fără a activa în domeniul fotbalului.

Într-un interviu acordat beIN Sports, Wenger a recunoscut că visează să antreneze o echipă naţională la Campionatul Mondial din 2022, lucru care este realizabil, conform spuselor sale.

“Da, m-aş vedea lucrând la o echipă naţională. Voi avea destul timp şi spaţiu la dispoziţie să văd ce perspective există şi nu voi scoate din calcul această opţiune. Trebuie să recunosc că mereu mi-am dorit să fiu la Campionatle Mondiale, acolo joacă cea mai buni fotbalişti din lume. Să sperăm că mă veţi vedea în Qatar, peste trei ani”, a declarat Wenger, pentru sursa citată.

Wenger s-ar fi aflat pe lista lui Newcastle în această vară, după plecarea lui Rafa Benitez, însă francezul a recunoscut că a refuzat “câteva oferte frumoase” pentru că a simţit că nu este momentul potrivit: “Mă veţi vedea din nou pe bancă. Când? Nu ştiu. Încă nu pot trăi cu gândul nu voi mai fi pe bancă niciodată”, a mai spus francezul.

Arsene Wenger a pregătit-o pe Arsenal în perioada 1996-2018, reuşind să câştige trei titluri în Premier League, şapte Cupe ale Angliei şi şapte Supercupe ale Angliei. După peste 1200 de meciuri pe banca londonezilor, Wenger i-a lăsat locul lui Unai Emery.

În cariera sa, Wenger le-a mai pregătit pe AS Nancy, AS Monaco şi Nagoya Grampus.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.