AC Milan, din nou în Europa. "Diavolii" şi-au găsit dreptatea la TAS

20 iul 2018 8252 afişări Comentează şi tu Fotbal Extern
AC Milan, din nou în Europa. "Diavolii" şi-au găsit dreptatea la TAS

Conducătorii lui AC Milan au făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva excluderii din Liga Europa şi au avut câştig de cauză. Italienii fuseseră recent excluşi din cupele europene pentru o perioadă de doi ani şi amendaţi cu 30 de milioane de euro fiindcă încălcaseră fair-play-ul financiar.

Acum, cei de la TAS, acolo unde milanezii au contestat decizia, au decis că verdictul iniţial nu era întemeiat şi clubul va putea evolua în Europa, hotărârea Tribunalului de Arbitraj Sportiv urmând a se pune imediat în aplicare.

"Am fost aici încă de dimineaţă. Cei de la TAS au avut timp să ne asculte. Au toate elementele de a face judecata corectă", a spus Marco Fassone, conducătorul clubului. Iar, decizia l-a mulţumit acum. Milan a încheiat pe locul şase în campionat, performanţă ce-i permitea să joace în sezonul următor al Ligii Europa. Acum, TAS a confirmat că "diavolii" vor fi cei care vor activa în această competiţiei.

La data de 11 iulie, fondul american Elliott a preluat controlul clubului AC Milan şi a promis o investiţie iniţială de 50 de milioane de euro. Banii trebuiau pentru a stabiliza situaţia financiară a echipei.

Elliott a preluat controlul clubului după ce patronul chinez Li Yonghong nu a plătit o datorie de aproximativ 32 de milioane de euro ajunsă la termenul limită.

Fair-play-ul financiar a fost impus de UEFA din 2010 şi presupune ca echipele care joacă în cupele europene să nu cheltuiască mai mult decât câştigă şi să nu aibă un deficit mai mare de 30 de milioane de euro în ultimii trei ani.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.