Steaua, între sacrificiu şi golănie

25 sep 2012 2070 afişări Blog

E minutul 72 al meciului Steaua - Rapid, mulţi dintre jucători sunt epuizaţi după efortul depus. Bourceanu, omul fără plămâni, tocmai alergase din apropierea propriului careu până spre careul advers. Corner pentru Steaua de pe partea stângă a atacului. Bourceanu, aflat undeva în centru-dreapta, vrea să execute el lovitura de colţ. Şi face un sprint fantastic, ca la suta de metri! "Laser", frate. Glonţ! Alergare de sprinter.

La câteva minute după acest episod, acelaşi Bourceanu primeşte o lovitură "oarbă", rămâne întins pe gazon schimonosindu-se de durere. În cinci secunde se ridică, şchioapătă uşor, întinde piciorul şi continuă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat! În minutul 96 e în careul rapidist, printre puţinii care mai cred în victorie, vine ca un buldog în întâmpinarea mingii, ai impresia că vrea să o muşte, şi o trimite în plasă. Gol şi trei puncte pentru Steaua.

S-a scris mult despre capacitatea de efort şi despre încrâncenarea, ambiţia cu care tratează Bourceanu fiecare fază, fiecare moment al jocului. E greu să găseşti la celelalte echipe din Liga I un fotbalist de acest profil, care aleargă continuu, trece peste durere, se sacrifică, are uneori intervenţii de kamikaze. Bourceanu nu excelează la tehnică, poate nici la pasa decisivă, a fost criticat că încetineşte jocul, dar compensează total prin calităţile de mai sus. Iar prin ceea ce face pe teren este în mod sigur unul din principalelel atuuri ale Stelei pentru câştigarea actualului campionat.

În total dezacord cu spiritul de luptă al lui Bourceanu se află acţiunile golăneşti ale "unui manager". Incitare la violenţă pe stadion, prin comportament, gesturi şi discurs, la fel cum se poate spune şi despre crainicul stadionului. Steaua 2012 ar trebui să-şi însuşească imaginea sacrificiului lui Bourceanu şi să se delimiteze de derbedeii din fotbal.

Versiune selectata: mobil / standard