Revine Generaţia de Aur!

13 aug 2014 3366 afişări Blog

Avem o şansă mare să scăpăm de antrenorii-manelişti şi de aceia care se pricep doar să dea cu gura, să se certe ca la piaţă, să jignească, să nu ştie ce este acela respect faţă de cei din jur, dar uitând să-şi facă meseria, adică să mai şi antreneze.
Primul exemplu spre normalitate e Gâlcă: impresionează prin eleganţă, bun simţ, simplitate. Spune ce simte, simte ceea ce spune şi ceea ce antrenează, ca un actor de Oscar care îşi joacă propriul rol, rolul vieţii lui. E atât de natural şi atât de real pe bancă, la meciuri, sau la antrenamente ori la conferinţele de presă, încât rămâi impresionat.

Chiar dacă e mai expansiv, Viorel Moldovan are şi el siguranţa aceea de fost mare fotbalist trecut prin campionate grele. Gândeşte meciurile, e atent la amănunte, trăieşte fiecare fază la mare intensitate, se vede cum îl frige banca, se simte cum îl strânge costumul la fazele importante, cum se consumă, cum transpiră secundă de secundă, ca şi cum ar alerga non-stop 90 de minute într-o cursă cu obstacole, în care trebuie să fie atent la adversari, la jocul şi mişcările propriilor fotbalişti. La un antrenor e nevoie şi de spirit de anticipăţie, de inspiraţie şi de un al şaptelea simţ prin care se pune în pielea propriilor jucători, le cunoaşte trăirile, emoţiile, posibilităţile fizice, tactice şi mentale. Iar Viorel Moldovan şi Costel Gâlcă beneficiază de toate aceste calităţi.
L-aş aşeza în aceeaşi categorie şi pe Bogdan Stelea, un alt fost component al Generaţiei de Aur. Şi Stelică are calitate, iubeşte meseria de antrenor, respectă şi se face respectat, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Poate nu acum, poate nici la anul, dar după doi-trei, cinci ani, vom putea spune că mai avem un mare antrenor.

Nu trebuie uitat nici Cristi Dulca, la fel de elegant şi de respectuos în relaţia cu jucătorii săi, cu adversarii, cu arbitrii, cu publicul şi cu jurnaliştii. E încă un exemplu că se poate face fotbal, se poate antrena şi fără ură, fără încrâncenare prostească, fără minciună şi perversitate.
Bineînţeles, din Generaţia de Aur a antrenorilor în devenire nu trebuie uitat Dan Petrescu, chiar dacă el are o problemă cam mare cu arbitrii, o problemă care uneori depăşeşte orice regulă şi minimizează nedrept propriile lacune, propriile erori. Iar Dan Petrescu ne-a dezamăgit şi prin faptul că a plecat în Qatar pentru bani, într-un moment în care noi îl vedeam în Premier League, chiar la o echipă mai mică, dar în drum spre marele său vis, Chelsea!
În peisaj, s-ar mai putea încadra Contra, cu grave probleme de comportament, din păcate, pe care şi le poate educa şi de care poate scăpa în Primera Division. Apoi, mai sunt Sabău, Ganea, Lăcătuş şi chiar Isăilă sau Miriuţă, chiar dacă ultimii doi nu au jucat fotbal la nivelul celor de mai sus.

Toţi cei pe care i-am amintit ne pot purta spre civilizaţie, spre o normalitate de care nu prea am avut parte în ultimii 20 de ani, spre un fotbal mai bun, mai cinstit, mai curat, mai bărbătesc, în care valorile pot câştiga prin muncă, prin ambiţie, prin antrenamente, prin adevăr. Sună pompos, dar de asta avem nevoie!
 

Versiune selectata: mobil / standard