Manevrele lui Mitică

28 mar 2013 2258 afişări Blog

Ok, Piţurcă a greşit cu Ungaria şi Olanda. L-am criticat cu toţii, i-am cerut demisia, dar deja mi se pare că am intrat fără să vrem, şi ziarişti, şi suporteri, şi specialişti, în jocul lui Mitică Dragomir, care vrea să-l linşeze public pe selecţioner pentru că acesta nu l-a mai primit în avionul naţionalei sau pentru că i-a luat banii la table. Nici nu mai contează motivul.

Şi vă spun sincer că între Dragomir şi Piţurcă l-aş alege de 1000 de ori pe al doilea. Mă îngreţoşează jocurile pe care le face de fiecare dată acest "Corleone". Nu vedeţi unde am ajuns cu el şi cu Mircea Sandu la şefia fotbalului românesc? Şi să mă mai lase cu atâtea păreri despre naţională! Să aibă grijă de Liga lui, plină de blaturi şi de fotbalişti neplătiţi, cu Comisii penibile, care schimbă decizii de la o zi la alta.

Şi varianta cu Reghecampf antrenor la naţională cred că tot de Dragomir a fost aruncată, în profund stil securistico-miliţienesc. Hai să-l mai lăsăm un pic pe Reghe să se coacă!
Şi "şopârla" asta, cu cheful naţionalei, plasată tot de Dragomir, mi se pare o fâsâială absolută. Până la urmă, asta e, au băut şi băieţii ăştia un pic, să se mai împrietenească. Ce-aţi fi vrut să facă? Să se închidă în camere şi să plângă? Hai să fim serioşi!

Şi să atingem şi problema Mutu. Corect, Piţurcă l-a umilit băgându-l la 3-0 pentru Olanda, în minutul 68, dar eu rămân la părerea, pe care mi-am exprimat-o de mai mult timp, că vremea lui Mutu la naţională a trecut. A fost odată mare, şi-a bătut joc de el şi de cariera lui, acum e vremea lui Maxim, a lui Keşeru, a lui Marica.

Concluzia este că Mitică Dragomir şi-a atins scopul, ajutat şi de rezultatele şi de jocul slab ale naţionalei. A reuşit să îl discrediteze în ultimul hal pe Piţurcă şi probabil că o va face şi în continuare. Să vedem cât rezistă Mircea Sandu...

Versiune selectata: mobil / standard