Depersonificare

22 nov 2011 700 afişări Blog

Înainte de a face parte din conducerea Rapidului, Cristi Costache a fost (şi este) recunoscut ca unul dintre jurnaliştii exponenţiali ai generaţiei sale. Un tip meticulos, dar cu simţul umorului. De fapt, asociat cu persoana lui, simţul mi se pare un cuvânt definitoriu. Fie că vorbim de simţ jurnalistic, de simţul măsurii sau de bun-simţ profesional. Eu şi alţii ca mine am furat în redacţiile pe unde ne-am întâlnit câte ceva de la Cristi.

La Rapid a acceptat rolul de om din umbră, dedicat unei cauze în care a crezut şi pe care a slujit-o. Pentru că doar Rada îl poate concura la ataşamentul şi respectul pentru echipa la care Cristi a lucrat peste zece ani. În schimb, nu a primit nimic sau aproape nimic. Copos a considerat, pesemne, că e un privilegiu numai faptul că l-a angajat să lucreze la Rapid şi l-a tratat aşa cum îşi tratează toţi patronii de club angajaţii: de sus, fără să îi asculte cu adevărat, fără să le pese de problemele lor în munca de zi cu zi. Cristi Costache era ultimul dintre angajaţii din birourile rămase pustii la Pro Rapid. Omul-orchestră. Organizarea unor meciuri de campionat, dar mai ales de Europa League, presupune eforturi semnificative, iar la cluburile adevărate muncesc echipe întregi. El a făcut-o singur şi a făcut-o bine. A primit, în schimb, lipsă de consideraţie. A cedat şi pleacă. Sigur că Rapidul nu moare fără Costache, aşa cum a mers mai departe şi fără Dinu Gheorghe.

Ideea e că s-a mai depersonificat un pic şi a pierdut din consistenţă. Pentru că, în ciuda faptului că nu a fost mai vocal, Costache ştie istoria Rapidului şi o poate exprima infinit mai bine decât majoritatea conducătorilor care au fost şi vor mai fi.

Versiune selectata: mobil / standard