Cine sunt măscăricii?

23 nov 2011 1654 afişări Blog

Duminică, fraţii Costea erau măscărici. Făcuţi aşa de un patron iresponsabil în declaraţii. Ieri, acelaşi personaj sărea la gâtul lui Cornel Dinu doar pentru că acesta din urmă ironizase zvonul posibilei treceri a lui Florin Costea la Dinamo, speculaţie lansată de însuşi Gigi Becali. Jignirile acestea îl descalifică, aşa cum cu câteva săptămâni în urmă l-au descalificat pe un alt membru al familiei. Ajunşi repere pentru mulţi într-o societate tarată, aceşti indivizi nu trebuie să uite niciodată că fără fotbalişti ca Ilie Dumitrescu, Cornel Dinu şi alţii ca ei nu erau nimic.

Dincolo de asta, cel ce conduce Steaua continuă să dovedească o lipsă de consideraţie faţă de propriul antrenor. Prin faptul că, practic, aproape că recunoaşte public o realitate evidentă în vestiarul Stelei - Ilie Stan şi fraţii Costea sunt incompatibili - şi dă credit jucătorilor. A mai fost o nuanţă, atunci când a fost întrebat de eventuala venire a lui Grigoraş. "Noi îl avem pe Iliuţă...". Spus pe un ton aproape zeflemitor, diminutivul e de natură să ştirbească şi bruma de autoritate pe care i-o mai lăsase tehnicianului pe care abia ce l-a numit. Respectul este cuvântul magic care lipseşte din vocabularul şi comportamentul unor oameni care cred că banii din conturi reprezintă totul în relaţiile cu semenii. Atunci când va înceta să îşi trateze angajaţii ca pe simple jucării, când va înceta să se creadă stăpân pe destinul lor, abia atunci Steaua va putea redeveni ce a fost. Adică niciodată în era Becali.

Versiune selectata: mobil / standard