De ce picură la Vaslui

28 sep 2012 2184 afişări Blog

Acesta e un PS. L-am devansat pentru că am nevoie de somn şi nu vreau să fiu deranjat cu un telefon mai devreme de ora 10.00. Vă mulţumesc mult pentru înţelegere, domnule Porumboiu, citiţi până la capăt şi ne auzim astăzi după ora convenită! Să nu mă luaţi însă tare, nu sunt aservit nici lui Piţurcă, nici vreunui club, nu fac parte dintr-o coaliţie anti-Porumboiu, n-am luat bani de la nimeni. Vă rog, nu înjuraţi pentru că nu vreau să-mi pierd vinerea tocmind avocaţi. E păcat de ziua asta însorită şi nu cred că va picura.

Aşadar, Adrian Porumboiu spune că Şumudică l-a lăsat într-un rahat din care nu mai poate să iasă. Ce e nou în asta? Toţi cei 12 antrenori care au trecut pe la Vaslui în ultimii 7 ani ca boii aţoşi pe poarta abatorului l-au scufundat tot mai tare în hazna pe cel mai priceput agricultor dintre suporteri. Iar la fotbal nu e ca pe câmp, rahatul nu te ajută să creşti bio!

În ultimii ani, am auzit multe zvonuri. Ba că Porumboiu face echipa şi schimbările, ba că ar ordona până şi exerciţiile de la antrenamente. Sincer, nu-l vedeam în rolul de satrap, cum nu puteam nici să mi-l închipui că ar putea să facă bani din blaturi la pariuri. Anul trecut, mi-au trecut prin mână nişte cifre prezentate în Comitetul Executiv. Clubul FC Vaslui îi era dator propriului suporter cu suma de 14 milioane de euro. Atunci am înţeles de ce Porumboiu nu vrea să i se spună patron, ci "suporter". De fapt, el a împrumutat clubul, la fel ca Becali şi Copos. Mă rog, mi se va spune că fără Porumboiu sau creditori ca el n-am mai avea fotbal. De acord, dar trebuie să vedem şi care e dobânda - puteţi să-i spuneţi şi camătă - plătită pentru aceste împrumuturi.

Miercuri, Porumboiu a fost la un pas să-l bată pe Sburlea chiar pe teren. Unii zic că a fost teatru, dar eu nu cred. Cu câteva ore înainte, îl desfiinţase pe Şumudică. Nimic nu pare că-l mai mulţumeşte pe fostul arbitru, toată lumea îi vrea răul, toţi sunt nişte proşti. La Vaslui, plouă cu demiteri într-un an altfel secetos şi, în ritmul ăsta, îl vom vedea cât de curând pe Adrian Porumboiu într-un rol complex de creditor-antrenor-preparator fizic- jucător-arbitru. Creditorul Porumboiu îl va înjura pe antrenorul Porumboiu, îl va pălmui pe jucătorul Porumboiu şi îl va da afară pe preparatorul Porumboiu. Curată nebunie, nu?

Acum câţiva ani, managerii tuturor firmelor importante din holding-ul lui Adrian Porumboiu s-au adunat pentru o şedinţă cu "şăfu'". La final, pe trepte, suporterul Vasluiului a privit cerul albastru, părăsit de orice scamă de nor. "O să plouă!". Angajaţii au rămas cu gura căscată. Părea puţin probabil, dar poate că şeful lor avusese o premoniţie, poate era al şaselea simţ al unui agricultor iscusit. Tăcerea a fost ruptă de unul dintre manageri (altul decât cel de la Steaua) care a anunţat voios, cu palma larg deschisă: "Şefu', pe mine m-a şi picurat!".

Versiune selectata: mobil / standard