Bourceanu, stai acasă la festivitatea de decernare a titlului de campioană

25 mai 2015 2150 afişări Blog

Un fotbalist are tot timpul explicaţii pentru lucrurile care nu-i ies cum trebuie. Dacă greşeşte o pasă, e clar că nu e complet refăcut după ultima accidentare, dar se sacrifică pentru club, jucând cu infiltraţii. Dacă ratează o centrare şi echipa ia gol, a mâncat ceva stricat şi a stat ore întregi la toaletă. Dacă pierde un adversar din marcaj, are nişte probleme personale. E normal ca mintea lui să nu fie la joc, dar e de admirat că trece peste greutăţi şi nu lasă echipa la greu. Dacă îşi dă autogol, i-a sărit mingea din gazon sau a avut ghinion. Dacă ratează un penalty, ăsta este fotbalul, şi Baggio a ratat într-o finală de Cupă Mondială. Dacă ia roşu, era mult prea determinat.

Dar dacă ia roşu în trei minute după ce sute de mii de oameni au văzut la televizor cum caută cartonaşele galbene, ce explicaţie mai are un asemenea fotbalist? “Ies pe uşa din dos la acest meci, dar le doresc oamenilor de fotbal şi din presă care au vorbit urât despre mine să aibă de o sută de ori banii mei, ba chiar mai mulţi, dar să îndure durerile pe care le-am simţit eu fotbalistic”, s-a justificat Alex Bourceanu, gladiatorul de odinioară devenit între timp o păpuşă voluminoasă de câlţi extrem de periculoasă pentru propria echipă în lupta pentru titlu.

Nu, Alex Bourceanu,  nu toată lumea îşi doreşte să câştige banii tăi prin metodele pe care le-ai folosit în ultimele luni! Chiar aşa, ce-ar fi prin a începe să povesteşti ce ţi s-a întâmplat recent? Ce probleme personale te-au transformat în schiţa de jucător pe care puţinii fani ai Stelei au ajuns să o huiduie la fiecare apariţie pe Naţional Arena? La ce tratament nedrept ai fost supus de antrenor sau de club de ai ajuns să refuzi să faci o deplasare la Piatra Neamţ? Ce dureri atroce ai simţit aproape weekend de weekend atunci când stăteai în faţă cu o halbă de bere şi cu un grătar pe pontul din Ghermăneşti al naşilor-impresari-antrenori care dădeau târcoale postului ocupat de actualul tău antrenor? Ce trăiri cumplite te-au împins să iei în greutate în ultimele luni, în ciuda faptului că tu te antrenai exemplar? Ce coşmar te-a făcut să greşeşti la aproape fiecare dintre puţinele apariţii pe teren din această primăvară? Şi, în fine, descrie-ne durerile pe care le-ai simţit atunci când, cu zâmbetul pe buze, ai luat un cartonaş galben la un minut după ce ai intrat pe teren? Au fost mai mari decât durerile care te-au determinat, un minut mai târziu, să ataci stupid un jucător care nu prezenta niciun pericol pentru poarta Stelei? Nu-i aşa că miza meciului te-a făcut să-ţi pierzi capul şi să-ţi laşi colegii în 9 cu 25 de minute înainte de finalul unui meci care putea însemna pierderea titlului?

Alex Bourceanu, ai 30 de ani şi eşti conştient că eforturile tale din această primăvară au fost un alibi pentru meseria de fotbalist. Dacă eşti atât de sincer pe cât încerci să pari, ar trebui să rămâi acasă la festivitatea de decernare a titlului de campioană, în cazul în care colegii trădaţi de tine vor reuşi să-l câştige, joi, la Iaşi. Lasă carnetul de fotbalist la club, ia-ţi o zi liberă, mergi la un grătar, eventual la Ghermăneşti sau la Trei Fântâni, în judeţul Neamţ, şi întoarce-te la treabă în iunie. Uită că ai un salariu de 60.000 de euro pe lună de la Trabzon indiferent dacă joci sau nu şi apucă-te din nou de meseria asta aşa cum ai făcut-o când încercai să fugi de sărăcia lucie a breslei zidarilor. Meriţi încă o şansă pentru eforturile depuse înainte de această primăvară crepusculară.

Versiune selectata: mobil / standard