Zeul în chiloţi

23 ian 2011 14 afişări Blog
Trăiesc un timp al dezamăgirii, oriunde aş încerca să mă refugiez. Dacă fug de înşelătoriile din politică în cinema, dau peste „Facebook - The Social Network”, un superficiu care explodează ca o pungă de plastic umflată cu gura şi plesnită cu palma în patru Globuri de Aur şi şanse mari la Oscar. Dacă fug şi din cinema, în tenis, mă aşteaptă Rafael Nadal, care, tot scurtându-şi şortul, lung până dincolo de genunchi acum câţiva ani, a ajuns doar în chiloţi Armani, pozând glossy ca un striper, pentru, fireşte, o căpiţă de bani. Pe vremuri am scris un articol dur până la tristeţe despre gimnastele olimpice ale României, care pozau goale, drapate în tricolor. Fetele acelea puteau măcar să invoce, fie şi jalnic, faptul că, după ce şi-au încheiat activitatea de performanţă, nu se ajung cu banii. Dar numărul 1 mondial, nu numai în tenis, ci şi în sport 2010, centimilionarul Nadal, de ce se prostituează vizual? Fiindcă n-are bani de echipament? Nu putea să câştige suma oferită de Emporio Armani rămânând îmbrăcat în şortul şi tricoul în care a devenit un idol al lumii de azi? L-am apărat cu toată inima pe Rafa Nadal de-a lungul anilor în faţa acuzelor răutăcioase de dopaj ale antifanilor lui. Am rămas alături de el, am continuat să cred în el în timpul prăbuşirii din 2009, când atâţia îi mâncau coliva. L-am considerat un exemplu de fairplay, bun simţ, bună creştere atât pe teren, cât şi în afara lui. Mai omenos, mai cald decât maestro Federer. O singură dată, când, pentru banii primiţi de la Nike, a apărut pe teren costumat cu bandană roz, tricou verde, sau invers, şort maro şi pantofi portocalii, m-a pus pe gânduri, dar, după ce a declarat că nu va mai juca niciodată împodobit astfel, mi-am spus că a fost doar o greşeală. Uite că n-a fost. O să fiu convins până mor, oricât de bătrân, încuiat şi comunist voi fi considerat, că trupul unui sportiv, cu atât mai mult al unui mare sportiv, nu poate avea nimic de-a face cu imageria sexuală publică. Sportul transcende sexul, corpul bărbatului şi al femeii se împerechează pur într-un androgin apropiat de zei. Comportându-se ca un playboy de duzină, Nadal jigneşte sportul pentru care a făcut atât de mult. Dacă va câştiga Openul Australiei, bucuria mea va fi ştirbă la un colţ. Ce să mai zic? Poate doar că, dacă voi ajunge să-l văd şi pe Roger Federer pozând sexy în chiloţi, nu mai scriu niciodată niciun cuvânt despre tenis.
Tag-uri: steaua
Comentează
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.