X-ul şi speriaţii

30 sep 2010 8 afişări Blog
Ce putea să-l determine pe arbitrul polonez Marcin Borski, aseară, să prelungească aproape opt minute o partidă pe care hotărâse iniţial s-o facă de 94 de minute (oricum prea multe pentru câte întreruperi fuseseră)? Să nu ne gândim că în minutul 96 pe chipul centralului se citea o disperare mai mare decât chiar a oaspeţilor care alergau după egalare. Să nu luăm în considerare cartonaşul galben arătat lui Tătăruşanu chiar la prima tentativă de a trage la timp. Să nu privim cu ochi răi nenumăratele decizii cel puţin îndoielnice luate împotriva gazdelor de brigadă de-a lungul întregii partide. Şi să nu fim maliţioşi, amintind de zecile de arestări operate în lumea fotbalului din Polonia pentru meciuri aranjate şi implicare în mafia pariurilor. Acum nu mai are niciun rost să ne vărsăm năduful pe toate astea. Nu ne-ar fi de ajutor, pentru că am ascunde astfel propriile noastre probleme. A câta oară pierde Steaua ceva din cauza panicii care o cuprinde în finalul partidei? În Ghencea pare mai degrabă o problemă a locului decât a unei generaţii. În 2006, Maccarone a barat drumul echipei lui Olăroiu spre finala Cupei UEFA în minutul 89. Acum două săptămâni, pe „Anfield”, tot ultimele 10 minute au fost dezastruoase. Aici e o problemă la care Lăcătuş are toate motivele să mediteze. Şi lăutarii din apărare au de ce să-l pună pe gânduri pe noul antrenor. Iată că un atac senzaţional nu te poate apăra întotdeauna (Dinamo a aflat deja lucrul ăsta). Noul antrenor a reuşit să le redea steliştilor entuziasmul şi, în parte, organizarea. Mai are însă enorm de lucru. Trebuie să calmeze o echipă pe care performanţa pare s-o sperie de moarte. Şi încă o problemă: pe jucători ştim cine trebuie să-i liniştească. Dar pe Mache, nepotul-scuipător al patronului, cine-şi asumă misiunea să-l educe?
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.