Răzvan Lucescu, un om singur

31 ian 2011 5 afişări Blog
Am mai văzut asta, ştim la ce să ne aşteptăm. Viclean, Mircea Sandu îşi pregăteşte terenul. Îl susţine ferm pe Răzvan Lucescu, dar recită la repezeală, pe nerăsuflate, 3-4 nume de antrenori care‑l pot înlocui pe selecţioner, semn că s-a gândit deja la problema asta. Probabil că nici Răzvan Lucescu nu-şi face iluzii. Porneşte solitar joi, odată cu turneul din Cipru, spre marea încercare a carierei de antrenor. Ceea ce, vreme de aproape doi ani, a fost un alint stupid (în care, ştiindu-se susţinut de şefii FRF, şi-a permis să arunce dispreţ către toţi cei care-l lăudaseră), s-a preschimbat într‑un blestem. Şi-a învăţat jucătorii că sunt singuri, că suporterii nu-i merită, că presa îi pândeşte, că arbitrii îi fură, că toată lumea le vrea răul. Şi-a îngreunat inexplicabil misiunea, pentru că beneficiile au fost nule, iar pagubele, irecuperabile. Duşmanii pe care i-a avut încă de la bun început nu s-au lăsat înduioşaţi, iar ceilalţi, foştii aliaţi, s-au îndepărtat dezamăgiţi. A mizat pe mesajul negativ şi acum e, în sfârşit, aşa cum a profeţit, singur. Pe 26 martie, la Sarajevo, România merge dezbinată să-şi joace şansa cu Bosnia. Pentru Lucescu junior, nu există cale de mijloc. Învinge (sau obţine măcar un egal) şi ţine în vizuini haita care-l adulmecă deja. Sau pierde şi pleacă. În acest ultim caz, pentru o lungă perioadă de timp, cariera îi va fi însemnată, asemenea unui stigmat, cu numărul 56, locul pe care a dus naţionala.
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.