La ceas aniversar

26 ian 2011 7 afişări Blog
…ar fi împlinit, ieri, 93 de ani. Nu credeţi toate poveştile, că era grav bolnav şi că oricum n-ar mai fi trăit mult, dacă nu-l împuşcau ai lui. Într-o altă lume, în care prăbuşirea comunismului şi Revoluţia n-ar fi existat, am fi avut toate şansele ca ziua de ieri să ne-o fi petrecut în faţa CC-ului, congelaţi şi morţi de foame, strigându-ne entuziasmul mânaţi de la spate de miliţieni, securişti şi activişti discreţi. Miliţienii, securiştii şi activiştii sunt şi acum, dar nu discreţi. Mitică Dragomir e şef la Ligă, Gigi Neţoiu dă lecţii de democraţie, Ioan Niculae, Nicolae Badea şi George Copos - lecţii de afaceri. În lumea „cealaltă”, unicul ziar de sport din România ar fi avut, ieri, trei dintre cele patru pagini alb-negru dedicate conducătorului iubit. Steaua lui Valentin Ceauşescu ar fi continuat să strălucească fără rival pe firmamentul fotbalului nostru, cu 17 victorii, un egal şi vreo 60 de goluri înscrise înaintea sezonului de primăvară. Dinamo, condusă de Mircea Lucescu din birou şi de fiul Răzvan de pe bancă, ar fi avut locul doi garantat. Victoria şi FC Scorniceşti ar fi avut drept de preemţiune pentru celelalte poziţii de cupe europene. Poate că Poli Timişoara (cea adevărată) n-ar fi fost iertată sau iubită în birourile „tovarăşilor”, dar cu siguranţă ar fi continuat să existe, iar Rapid şi-ar fi trăit nostalgiile la graniţa dintre „A” şi „B”. Şi o constantă: în oricare dintre cele două lumi paralele, Craiova rămâne în rolul persecutatului de serviciu. Destinul clanului Becali în fotbal ar fi continuat să însemne aprovizionarea jucătorilor cu brânză şi iaurt, Mircea Sandu ar fi ajuns oricum în fruntea federaţiei, Ioan Neculaie şi-ar fi admirat pe ascuns, în garaj, colecţia de Lada, Dacia, Trabant şi Moskvici, în timp ce Dodel şi Prinţul s-ar fi întâlnit cu Strâmba şi Bianca la Melody, prin intermediul „fratelui” Viorel Păunescu. Şi presa: unicul editorialist ar fi fost nea Nicu. Can-canurile de rubrica diverse ale lui Băcanu, în România liberă, ar fi spart monolitul ştirilor despre recolte record, adeziuni ale oamenilor muncii, chemări la întrecerea socialistă şi mulţumirile adresate Tovarăşului. N-aţi fi aflat niciodată că oltenilor li se fură jucătorii, că arbitrii decid campioanele, că fotbaliştii bat barurile şi barmanii. Linişte deplină. Fără iluzii – Coreea de Nord e muzeul viu a ceea ce putea fi lumea condusă de oameni precum Nicolae Ceauşescu şi Kim Ir Sen: telefonul mobil şi iPad-ul, computerul şi internetul, blogurile şi facebook-ul, posturile TV străine şi pantofii Adidas, mâncarea (de orice fel) şi coca-cola, dreptul de a trece graniţele şi de a se îmbrăca de la Zara ar fi rămas apanajul câtorva. Pentru restul, ceilalţi 99 la sută, fotbalul pe stadioane dărăpănate, teatrul în săli neîncălzite, cozile la tacâmuri de pui, două ore de TV cu împlinirile măreţe ar fi fost prea îndeajuns.
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.