Halta Ghencea

22 aug 2008 4 afişări Blog
Apropierea unui meci cu Bistriţa produce în Ghencea fenoneme ciudate. De la pumnul lui Rădoi în deja celebrul geam, la decizia de a renunţa la atacantul grec adus gratis, totul se înscrie în logica mai bizară decât în mod normal din Ghencea. Vorbim despre acelaşi haos managerial care a făcut, în timp record, din echipa roş-albastră doar o scurtă haltă pentru fotbalişti precum Elton, Andrey, Mendoza sau Pepe Moreno. Toţi au venit ca salvatori şi au plecat însoţiţi de arcuiri de sprâncene, flegme şi înjurături. Parcă văd cum, peste câteva luni, prin iarnă, lista va fi completată de un alt Moreno, poate chiar de Arthuro sau Thiago. Aşa trebuie înţeleasă lipsa de răbdare dovedită de stafful Stelei în cazul Kapetanos. Înainte de a fi o problemă de concediere, avem de-a face evident cu o problemă de angajare. În orice companie serioasă, directorul de HR ar trebui să fie sancţionat. Însă, cum la Steaua conduce un balaur cu mai multe capete, decapitarea celui specializat în resurse umane n-ar duce la o schimbare de fond, ci doar de formă.
Tag-uri: liga i
Comentează
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.