Dumnezeu este stelist

27 aug 2008 7 afişări Blog
S-a vorbit atât de mult de cruci, icoane şi mir sfinţit, încât am crezut că stadionul Steaua a devenit un sanctuar. În ciuda declaraţiilor religioase ale patronului, nu credeam că Dumnezeu are timp să se uite la fotbal. Meciul a început într-un ritm drăcesc, cu lupte pe zone încinse ca în cazanele cu smoală. Rădoi a fost mai împărat decât Terim, a comandat defensiva Stelei cu mintea limpede şi cu ochiul vigilent. Dayro, diamantul încă neşlefuit, a mângâiat mingea, a încurcat picioarele adversarilor. Totul pare posibil când e în posesie. Turcii s-au năpustit cu disperare spre poarta lui Zapata. Transversala lui Kewell ne-a făcut inima mică, mică de tot, dar Steaua are maturitatea să calmeze, să echilibreze şi să pună probleme. Toja, aproape invizibil la creaţie în prima parte, găseşte o pasă de geniu, Nicoliţă pare în poziţie de ofsaid, dar „grafica e greşită”, cum ne spune Cosmescu la reluare, şi e 1-0, mai mult decât ne trebuie pentru calificare. Turcii ne înghesuie ca pe vremea lui Ştefan cel Mare. Rezistăm eroic, ieşim pe contraatac şi avem ocazii. Încă 5 minute! 4, 3, 2, 1. Victorieeeeeeeee! Două echipe româneşti în grupele Ligii Campionilor! Cred că Dumnezeu s-a uitat la meci în această seară. Şi a ţinut cu Steaua!
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.