Capitala s-a întors, Provincia e cu susu-n jos

22 aug 2010 6 afişări Blog
Dovada fragilităţii construcţiilor din fotbalul românesc: startul sezonului 2010-2011. După ani de declin, Capitala se întoarce furtunos. După ani de consolidare şi investiţii, construcţia Provinciei se prăbuşeşte ca un castel de nisip. Sezonul a început de o lună şi Dinamo numără deja 28 de goluri înscrise în nouă meciuri oficiale: 10 în Europa League şi 18 în Liga I. Steaua n-a cunoscut încă înfrângerea şi a bifat deja cinci victorii (una în Europa League, patru în campionat) şi un egal (în LigaI). Succesul actual al ambelor echipe a atârnat de un fir de păr: la Dinamo, cumpăna a fost la eşecul cu Hajduk Split, la Steaua – când cu plecarea lui Piţurcă. A fost aproape o chestiune de hazard că lucrurile n-au luat-o în jos atunci. Dincolo de graniţa Judeţului Ilfov miroase a haos. Unirea Urziceni se descompune, CFR Cluj a intrat în submersie spre subsolul clasamentului, Vaslui a luat, în total, cinci goluri de la Rapid şi Steaua. Cum e posibilă o astfel de răsturnare, atât de radicală şi într-un timp atât de scurt? Ne răspunde înţeleptul Emeric Ienei. Cel care, într-un interviu acordat zilele trecute ProSport, trăgea concluzia: „Nu există profesionalism la niciuna dintre echipele noastre”. Ce caută Mandorlini (antrenor „care nu se ridică la înălţimea echipei”, spune acelaşi Ienei) la CFR? Cum a fost posibil ca Unirea Urziceni să se năruie în 11 zile, după ce s-a muncit un deceniu la ridicarea clubului? De ce Lopez Caro a fost angajat pe un salariu fabulos la Vaslui, când de banii ăştia putea fi adus, fără probleme, un profesionist precum Dan Petrescu? Steaua i-a masacrat aseară pe moldovenii de la FC Vaslui, iar Ilie Dumitrescu a ajuns la trei victorii consecutive. Cu o zi înainte, Dinamo a dat şase la Târgu Mureş. Dar nu e loc de iluzii: în fotbalul nostru, lucrurile se pot schimba mai repede decât vremea.
Tag-uri: special
Comentează
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.