Blog - arhiva octombrie 2012

  • Fostul Denis McDonald
    30 oct 2012   Blog

    Dacă săptămâna trecută, după meciul de la CFR, subiectul de la Viitorul a fost Gabriel Iancu, acum i-a venit rândul lui Denis Alibec. Vârful care n-a marcat. Vârful care înscrie rar, uneori e certăreţ şi ia cartonaş galben, alteori spune că nu vrea la Inter, pentru că acolo n-are cum să crească. Fotbalistul care trebuie să călătorească mereu cu cântarul în geantă, să se suie pe el de trei ori pe zi, fiindcă, vorba lui Hagi, se îngraşă şi cu aer.

  • Sfânta treime
    30 oct 2012   Blog

    În ordinea clasamentului: Reghecampf, Grigoraş, Bonetti, Ilie Stan, Pustai, Cătălin Anghel, Costel Enache, Nae Manea. Ce au în comun aceşti oameni, aceşti antrenori? Sunt SUPRAVIEŢUITORI. Adică au început campionatul la sfârşitul lui iulie şi acum, la sfârşitul lui octombrie, la trei luni distanţă, încă se află în funcţiile de-atunci. Au supravieţuit unui canon de 13 etape, care i-a terminat pe toţi ceilalţi. N-au ajuns încă la ţintă, dar aproape de jumătatea cursei încă trăiesc.

  • Emirăm sau emigrăm? (Căci nu prea admirăm)
    29 oct 2012   Blog

    „Vedeţi piscina aia cu instalaţie de nocturnă? Ei bine, cam de-acolo a marcat Bergkamp primul lui gol pentru Arsenal, cu Southampton“.

  • Pro şi Contra
    29 oct 2012   Blog

    Reaua folosire a cuvintelor nu e doar o greşeală de limbă, ci şi un rău făcut sufletelor, spuneau grecii cu vreo 2500 de ani în urmă. Guriţă nu şi-a ţinut vorba la Timişoara şi a lăsat multe inimi frânte în Banatul natal.

  • "Se acordă titlul de antrenor umilit"
    28 oct 2012   Blog

    Meseria de antrenor în România e cea mai batjocorită dintre toate job-urile existente.

  • O ştire cu Rednic
    28 oct 2012   Blog

    În fine, o veste bună şi din Vest. Din fotbalul adevărat, vorba lui nea Vanea. Standard i-a pus în braţe lui Rednic biciul şi hăţurile unei echipe care orbecăie prin mijlocul clasamentului belgian. Până acum, atunci când aducea cineva discuţia despre antrenorii noştri, de regulă ştirile ţâşneau fie de lângă sondele din Golf, fie din apropierea celor azere. Câteodată şi din Cipru. Fără Boloni, n-am prea avut nimic nou de pe frontul de Vest.

  • Nu doar despre foarfecă
    27 oct 2012   Blog

    Pe toate canalele, unde pui telecomanda sau unde călătoreşti cu dublu click, apare foarfeca lui Chiricheş. Mamă, ce execuţie! Superlative, hiperbole, Milan, Berlusconi şi aşa mai departe. Ne place spectacolul, iubim semnele de exclamare şi ne dau pe spate ştirile-şoc.

  • ReGhe şi Che Gue
    26 oct 2012   Blog

    Orice intenţie de comunicare cu antrenorul Stelei devine şi un exerciţiu de hermeneutică (ups!). Facem analiza pe text şi observăm cu strângere de inimă că nu am sesizat nuanţele, am neglijat umorul şi am supralicitat ironia.

  • Novellino a devenit Vecchiollino
    26 oct 2012   Blog

    Aşadar, Novellino. Aşa se auzea ieri pe la prânz. Se renunţase la orice fel de casting şi din lista de 13- a fusese ales acela despre care se vorbea cel mai des încă de când Andone pritocea formaţia pentru Galata! Novellino venea subito să disciplineze tactic o echipă c

  • De la CFR Marfă la CFR Călător
    26 oct 2012   Blog

    Ioan Andone a câştigat campionatul în acest an cu CFR. Apoi a calificat echipa în Liga Campionilor după patru victorii în patru meciuri. La jumătatea fazei grupelor avea echipa pe loc de optimile Ligii Campionilor. Mai rău decât CFR stau în Liga Campionilor Manchester City, Benfica, Juventus, chiar şi Bayern, cealaltă febleţe a lui Paszkany, aflată pe 3 şi

  • Păduchele din fruntea noastră
    25 oct 2012   Blog

    România - Italia 0-2. Înfrângerea de acum 11 ani a fost una "de palmares". Ţin minte, însă, reacţiile italienilor la contactul cu Bucureştiul aflat încă în beznă, la jumătatea perioadei de graţie acordată de "profetul" Brucan. "Pentru români, nu fotbalul este sport naţional, ci supravieţuirea", scriau macaronarii, uimiţi de instinctele de animale de pradă ale dâmboviţenilor. Ne-am dat coate ofuscaţi: oare ce vor să spună? S-a găsit cine să ne critice!

  • Marţi după Crăciun, adică miercuri după Istanbul
    24 oct 2012   Blog

    Vestea bună: Andone a făcut 16 puncte în 7 meciuri de Ligă, cu preliminarii cu tot. Cum să te desparţi de un asemenea antrenor? Vestea proastă: Andone a făcut 16 puncte în 12 meciuri de campionat, ratând ţinte simple precum Ceahlăul, Gaz Metan, Iaşi, Viitorul şi clasându-se pe locul 10. Mai e vreo campioană a verii abia terminate pe un loc aşa modest? Cum să mai ţii un asemenea antrenor?

  • Îl aude cineva pe Lucescu?
    24 oct 2012   Blog

    Mircea Lucescu a deconspirat în direct la Sport.ro reţeta succesului la un club de fotbal. Totul pare simplu şi de bun simţ, dar e atât de complicat pentru o grupare din România. Să le luăm pe rând!

  • Naş-pa
    24 oct 2012   Blog

    Mircea Sandu a împlinit 60 de ani, prilej de sărbătoare în fotbalul nostru. Când Naşu’ împlinea 50 de ani, Prosport descoperea o poezie de 4 strofe pe care i-o scriseseră lui Sandu a(l)coliţii de la FRF. Atunci Alin Buzărin a plusat cu un poem de 12 strofe. Acum nu s-a mai băgat, între timp a fost şi el în tagma celor care l-au făcut pe Naşu’ un preşedinte mai longeviv decât Ceauşescu. Aşa că va trebui să vă mulţumiţi cu o proză scurtă cenuşie. Mircea Sandu venea la conducerea federaţiei la 38 de ani. Vă daţi seama despre ce vorbim aici? Un tip la 38 de...

  • Cel mai bun dinamovist
    24 oct 2012   Blog

    Cine a fost omul num��rul unu al lui Dinamo ��n meciul cu Rapid? Hai s-o lu��m pe ghicite.. Alexe? A dat dou�� goluri, ��i-a f��cut treaba ��i avea nevoie de aceast�� resurec��ie la o or�� de v��rf, cu maxim�� vizibilitate. Dar nu e el. Curtean? Surpriza pl��cut�� a derbyului, lucid cu mingea la picior, prieten cu obiectul muncii. Dar nici el nu e! Alvarez? Ei, a��i! Sl��bit miraculos, are calitate ��n centr��ri, dar e liniar ca firul de a���� ��i joac�� doar c��nd are mingea. Bonetti? ��i el...

  • Beţia Stelei de la Târgu Jiu
    23 oct 2012   Blog

    Steaua a fost dominată clar în prima parte a meciului de la Târgu Jiu pentru că a jucat în nouă oameni.

  • Cometa Haller
    23 oct 2012   Blog

    Timpul ştampilează imaginile cu o patină care înceţoşează chipuri, siluete şi contururi. La festivitatea de premiere de la Campionatul Mondial din 1966, fotbaliştii din RFG se prezintă în faţa reginei Angliei ca să primească medaliile de argint.

  • Dulcele gust al înfrângerii
    22 oct 2012   Blog

    Două minute şi jumătate şi Barcelona deja conducea pe El Riazor din La Coruna.

  • Ping-pong, români, renaştere
    21 oct 2012   Blog

    Pe un post, Oţelul-Astra. Pe altul, Real-Celta. Pe al treilea, Juve-Napoli. La ce să te uiţi mai întâi? Mai la vale, pe telecomandă, tenis de masă. Auzisem ceva de un Campionat European în Danemarca, de o finală la dublu.

  • Sabău, altă deziluzie
    21 oct 2012   Blog

    Câte un Hizo pentru fiecare echipă din campionat. E singura reţetă care nu dă vreun rateu, niciunde. Ultimul clacaj zornăitor al lui Sabău la Rapid o certifică încă o dată cu vârf şi îndesat. Băieţii buni, cumsecade abia dacă fac cheag la o echipă câte un tur de campionat. E un miracol dacă bifează un sezon întreg. Se fâţâie de colo dincolo, de la un club la altul, încep întotdeauna cu frenezie câte un proiect pe care nu apucă să-l încheie vreodată.

  • Viitorul muncit bate prezentul cumpărat
    19 oct 2012   Blog

    Într-un interval de câteva luni, CFR Cluj s-a transformat din echipa care câştiga pe bandă rulantă meciuri în campionat în echipa care strânge eşecuri într-un ritm ameţitor. Posibilitatea de a fi la 15 puncte în spatele liderului după numai 12 etape de la începerea campionatului era una de neimaginat pentru cei de la CFR. Sigur, CFR a pierdut în acest început de sezo

  • Iancu e prezentul de la Viitorul
    19 oct 2012   Blog

    Gabi Iancu e de pus oricând pe prima pagină, înaintea arestării lui Ciorbă, a jetului lui Bora Nikolici sau a nopţii generalilor echipei naţionale, după meciul cu Olanda.

  • Tribunul şi damigeana
    19 oct 2012   Blog

    Dacă Adi Popa e un fotbalist care bate cu succes la poarta afirmării, Corneliu Vadim Tudor e o instanţă. De peste 30 de ani judecă precum un preşedinte de complet moral şi fizic al naţiei tot ce vede şi probabil că dacă n-ar face-o cu talent şi spirit şi-ar atrage şi mai mulţi adversari decât are în realitate. De multe ori însă, necunoscând sau lăsându-se pradă primei impresii, maestrul riscă să pronunţe sentinţe pripite asupra unor oameni care chiar nu merită să cadă nevinovaţi sub verbul său vitriolat. Într-o emisiune mondenă l-a făcut praf pe Adi Popa,...

  • Naşu’ care ne izbăveşte de cel rău!
    19 oct 2012   Blog

    Mircea Sandu nu e hotărât, nu ştie încă dacă se retrage în 2014. Şi dacă se retrage, nu s-a decis încă pe cine lasă în locul lui, poate şi pentru că are prea multe variante. Ni i-a propus pe rând pe Popescu, Hagi, Lupescu şi, mai nou, pe Chivu, iar preşedintele FRF are tot dreptul să ne fiarbă. În fond, ne-a spus-o, aproape de la obraz: “Să vă ferească Dumnezeu fără mine la UEFA!”. Stăpânul fotbalului, de fapt stăpânul nostru, al tuturor suporterilor care mai mergem pe stadioane, ne-a avertizat pe noi, mujicii. El, boierul cu sânge care aproape că s-a...

  • Demolatorii de biserici
    18 oct 2012   Blog

    Am inaugurat recent, la o seară de fotbal, tricoul de 90 de ani al lui Poli Timişoara. E adevărat că am întârziat cam cu un an „debutul” său, dar, vorba colegului Lucian Lipovan, Poli Timişoara oricum a rămas la 90 de ani. După acea aniversare, ce ironie, istoria acestui club a încremenit.

CLASAMENT Liga 1 Betano
POZ Echipa M V E Î GOL PCT
vezi detalii clasament »
1 CFR Cluj 2 2 0 0 4-1 33
2 U Craiova 2 2 0 0 2-0 29
3 FCSB 2 1 0 1 3-2 28
4 Viitorul 2 1 0 1 2-2 22
5 Astra 2 0 0 2 0-3 21
6 Sepsi OSK 2 0 0 2 1-4 19
CLASAMENT Liga 1 Betano
Poz M Gol Pct
vezi tot clasamentul »
1 CFR Cluj 26 39-16 54
2 FCSB 26 49-29 49
3 U Craiova 26 43-24 45
4 Astra 26 36-23 42
5 Viitorul 26 26-27 38
6 Sepsi OSK 26 32-25 37
Etapa 26, 2018-2019 Liga 1 Betano
vezi detalii etapă »
01.03 FT Dinamo 2 - 1 Concordia
02.03 FT Gaz Metan 0 - 0 Dunărea Călăraşi
02.03 FT FC Voluntari 2 - 2 FCSB
03.03 FT FC Hermannstadt 2 - 0 Poli Iaşi
03.03 FT Viitorul 1 - 0 FC Botoşani
03.03 FT CFR Cluj 1 - 0 Sepsi OSK
04.03 FT U Craiova 1 - 2 Astra
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.