Blog - arhiva noiembrie 2010

  • Fotbalul Barçei e IReal
    30 nov 2010   Blog

    Întrebarea e dacă s-au inventat cuvintele care să descrie fotbalul arătat de Barcelona. Nu e vorba numai de goluri sau de cum s-au înscris ele. La cum s-a jucat şi dacă prin absurd nu ar fi marcat, trupa lui Guardiola ar fi meritat toate laudele primite acum după 5-0 şi am fi considerat cu toţii că şi-a surclasat adversara. E vorba de plăcerea fotbalului în stare pură, de joaca

  • Altfel de echipe
    29 nov 2010   Blog

    Neimplicarea în scandaluri este unul dintre secretele pentru care Oţelul a terminat turul pe prima poziţie. O spune preşedintele Marius Stan şi există suficient de multe motive să îl credem. Dedicat şi abil, omul care, împreună cu Dorinel Munteanu, a făcut din Galaţi cea mai surprinzătoare campioană de toamnă din ultimii 20 de ani s-a ţinut departe de dispute. A avut mereu un

  • Dani, Gigi, la masă!
    29 nov 2010   Blog

    Cui îi serveşte până la urmă această sfadă dintre Coman şi galeria vişinie stârnită aproape din senin? Lui Coman? Fanilor? Lui Bornescu? La cât de razna o ia gâlceava cu fiecare meci în care apără Coman ai putea să juri că miza e cel puţin jumătate din Imperiul britanic. Când colo, la mijloc e doar orgoliul gonflat cât să pară un zeppelin atât de-o parte, cât şi de

  • La mălai
    29 nov 2010   Blog

    Steaua şi CFR au arătat aseară că sunt cârcotaşi cei care le contestă situaţia din clasament. La roş-albaştri n-a mai rămas nici măcar o fărâmiţă din „ţaka-paca” lui Piţurcă, la începutul sezonului. De fapt, corect e: n-a mai rămas nicio fărâmă de tactică. Se joacă la întâmplare, ca-n curtea şcolii (mai ţineţi minte „la mălai”? Numai că aici sunt două

  • Triumful de lângă Arc
    28 nov 2010   Blog

    Izolaţi pe coloanele de ştiri ale ziarelor de specialitate, înghesuiţi la limita grilei la televiziunile de profil, băieţii din naţionala de rugby şi‑au trăit momentul de glorie într-o seară de sâmbătă. Cu un stadion arhiplin, cu valuri în tribune şi cu focuri de artificii. A meritat-o din plin.

  • Aici nimeni nu se dă rotund!
    28 nov 2010   Blog

    Acesta este sloganul care domină stadionul de rugby unde s-a jucat meciul de calificare la Mondiale, România – Uruguay.

  • Barcelona - Real. Sau Beatles - Rolling Stones
    28 nov 2010   Blog

    Marcel Gascon, corespondentul în România al agenţiei spaniole de presă EFE, scrie de astăzi în exclusivitate pe www.prosport.ro şi în ProSport.

  • Ce căuta Maftei la Steaua?
    27 nov 2010   Blog

    Un subiect care nu avea de ce să facă ochi în aceste zile. Vasile Maftei la Steaua? N-a fost o fantezie a presei, tema a fost propusă chiar de către managerul Mihai Stoica. De manager, să reţinem, nu de vreun alt amploaiat de la Steaua, care aude cum creşte gazonul sau promovează napolitanele cu însemnele clubului.

  • Creditori şi creditaţi
    26 nov 2010   Blog

    Prunea anunţa la finalul deplasării de la Buzău cu Brăneştiul că partida cu Poli devine meciul meciurilor pentru Dinamo. Şi de aici a început un schimb de replici care mai de care mai bizare. Duse de la limita infantilului - „Cristi, şi dacă plouă?!”, „Dacă plouă, Dinamo dă două, Marian!” (totul garnisit de râsete în studiou la dialogul telefonic Iancu - Borcea) - până

  • Prinţu’, Briliantu’ şi vaccinu’
    26 nov 2010   Blog

    Eric Cantonna vrea să se ia la trântă cu băncile şi, în general, cu atribuitele acaparatoare ale fenomenului globalizării. Iar noi nu trebuie să citim ştirea în cheia miştocărelii locale, ci cu respectul pe care îl datorăm nu doar unui mare sportiv, ci unuia care-şi ia în serios rolul de actor. De data asta, de actor social.

  • Imaginea Stelei din geamul lui Cîrţu
    25 nov 2010   Blog

    Fotbalul e imagine şi imaginea e fotbal. În reflexia geamului spart de Cîrţu la Basel se văd lucruri ciudate, care n-au nicio legătură cu antrenorul degrabă stricător al imaginii CFR-ului. La FC Argeş, soţia lui Dobrin e înscăunată preşedinte de onoare. Cum ar veni, numele lui Dobrin trebuie să sperie falimentul exact cum Cidul, mort şi legat de cal, i-a speriat pe mauri.

  • Ultima replică a unui artist
    25 nov 2010   Blog

    Veţi revedea zilele acestea imagini cu, vorba unui hâtru, primul român care a spart o bancă elveţiană. Cu Sorin Cârţu. Îndreptaţi-vă însă atenţia şi către un alt personaj de pe bancă. Silviu Lung. E încremenit, fără nicio reacţie, priveşte şi refuză parcă să creadă ceea ce vede, are gura întredeschisă, dar nu poate articula vreun sunet. Lung a rămas blocat chiar şi

  • Ne-am făcut de râs din cauza lui Cîrţu
    24 nov 2010   Blog

    Gestul lui Sorin Cîrţu nu e imaginea neputinţei. Am fi prea indulgenţi. E transpunerea în fapte a lipsei de cultură fotbalistică, a anilor lumină ce ne separă de Europa. „Respect” e sloganul UEFA, siglă ce stătea pe geamul spart incalificabil de antrenorul ce după eliminarea Clujului din Cupă alerga arbitrii pe tunel, ţinut fiind de stafful său tehnic. Cadre nemaivăzute în

  • Gol cu test de paternitate
    23 nov 2010   Blog

    În liga lui Mitică au înnebunit şi străinii. Eric de Oliveira, un mijlocaş cuminte de la Gaz Metan, cere un test de paternitate pentru golul marcat de medieşeni în meciul cu CFR. Pe un ton care aminteşte de esclava Isaura transferată la hacienda del Comentator Iancu, omul care descoperă trei comploturi pe etapă, Eric zice că e „golul meu”, meu objectivo, meu filho, copilul meu. De

  • Urmaşul lui Ienei
    23 nov 2010   Blog

    Era bătător la ochi la conferinţa de presă de luni a lui MM. Atunci se lipiseră pozele. Abia acum contrastele erau izbitoare, stridente. Abia acum poate că developăm fotografia nemişcată a lui Helmuth Duckadam. La revenirea lui Mihai Stoica. În cele câteva luni de la instalare, nici nu ne-am dat seama când ne-a cucerit discursul civilizat al lui Duckadam. Ni s-a părut într-atât de

  • Paratrăsnetul
    22 nov 2010   Blog

    MM Stoica şi-a luat rolul în serios. E paratrăsnetul de care avea nevoie Steaua. A început deja micile lui războaie, iar în spate echipa ar trebui să aibă liniştea de a pregăti ultimele meciuri din acest an calendaristic. Episodul de la Târgu Mureş, conferinţa de presă de instalare. Revenirea lui nu putea trece neobservată. Trăim cu toţii într-un fotbal mult prea puţin

  • Editorial Matei Udrea: Acasă la performanţă Editorial Matei Udrea: Acasă la performanţă
    22 nov 2010   Blog

    „La cum se joacă acum în Liga I, noi facem spectacol!”. Cugetarea lui Adrian Porumboiu, emisă ieri, după victoria chinuită a vasluienilor în Regie, cu lanterna Sportul, are totală acoperire. Poli - Oţelul 2-0, derby-ul consumat aseară al primelor două clasate, nu lasă prea mult loc de întors: Liga I produce rumeguş, nu mobilă de cireş. Dacă ar fi scos măcar un egal, gălăţenii îşi asigurau coroana de campioni ai turului. Dar e posibil ca profeţiilor, interesate ori ba, să li se apropie sorocul: echipa lui Dorinel Munteanu şi-a cam terminat combustibilul. În...

  • Fotbalul vorbit al lui Mourinho
    22 nov 2010   Blog

    „Să vedem dacă Barça ne va marca şi nouă 8 goluri!“, spune Cristiano Ronaldo, aluzie la victoria categorică a Barcelonei la Almeria. Până la închiderea ediţiei, nu apăruse replica încrucişată a lui Messi, de genul: „Da’ ei ne vor da nouă 5?“, cu trimitere la succesul clar al madrilenilor, acasă, cu Athletic Bilbao. Şi e foarte posibil să nu auzim până lunea viitoare,

  • MMichael Jackson
    21 nov 2010   Blog

    Dacă le-a arătat prohabul spectatorilor de la Târgu-Mureş, să nu credeţi că MM Stoica a făcut-o ca să jignească sau să incite. Nu! Omul s-ar putea să fie  fan Michael Jackson, cred că s-a aflat pe „23 August” când superstarul a venit la Bucureşti, am auzit că a urlat „I love you, Michael!”, cică a plâns când acesta şi-a îndreptat privirea spre sectorul în care se

  • Dansul prohabului care aduce ploaia
    21 nov 2010   Blog

    Întrebarea “Ce va face MM Stoica la Steaua?” a căpătat un răspuns chiar înainte de instalarea oficială a numitului MM în Ghencea. Stoica deja confirmă, nu contează cum, confirmă că deja e “cel mai reuşit transfer al Stelei din ultimii trei, patru ani”, cum frumos s-a exprimat Gigi Becali. Deci ce Tănase, ce Tătăruşanu, MM e peste. Dacă ne gândim logic, Gigi are dreptate

  • Loţi, pui de dac
    21 nov 2010   Blog

    Replierea lui Boloni în relaţia cu Gigi Becali a deschis larg evantaiul tuturor trăirilor şi patimilor. Câte puţin din fiecare. Din mâhnire amestecată cu stupefacţie, din resemnare îndulcită cu un strop de speranţă că, poate, Boloni nu va semna totuşi prea curând cu Steaua încă a lui Lăcătuş. În fond, la Rapid chiar verificase şi oalele din bucătăria cantonamentului şi

  • Surprinzător de aşteptat
    19 nov 2010   Blog

    Revenirea lui MM Stoica la Steaua surprinde în egală măsură în care e una aşteptată. Cel mai de succes manager din fotbalul românesc revine la echipa unde anunţase că nu se va mai întoarce pentru nimic în lume. O face la chemarea unui patron care spusese că, pentru a-l readuce, trebuie să îşi pună toată familia în cap. O confirmare în plus că în fotbalul românesc nici cele

  • Urma scapă turma?
    19 nov 2010   Blog

    Amicalul cu Italia ne-a trimis încă o dată la albumul cu amintiri pe care nu-l ştergem de praf cu atâta sârg precum cel cu care lustruim plasmele sau playerele. Pe mulţi dintre noi această tarantelă unu la unu ne-a întors la pozele când zbenguiam în pantaloni scurţi ca Pistruiatul. Vremea copilăriei cu mingea mereu umflată cu pompa de la bicicletă şi barele porţilor din

  • Editorial Mihai Găinuşă: Analiză pe texte Editorial Mihai Găinuşă: Analiză pe texte
    19 nov 2010   Blog

    Gata, s-a publicat şi Mercurialul lingvistic suburban cu aplicaţii în fotbal, editura LPF. Autor Mitică Dragomir - Profesor Miliţian Docent, şeful catedrei de Blaturi, Şmenuri şi Favorizarea Infractorului din Facultatea de Litere şi Cifre-n Cont. Conform cotaţiei valutiste BNR-LPF, un homosexual face cam doi ţigani. Dintre care unul, mă scuzaţi, borât. Conform stenogramelor. Ne pare rău pentru toate Partidele Romilor Criminal de Discriminaţi, dar homosexualitatea e un concept literar-fonetic mult mai european, cu filiaţii sensibile la nivelul UEFA şi FIFA. Altfel nu se...

  • Tauri de mucava
    19 nov 2010   Blog

    1-1 cu Mexic, 1-4 cu Argentina, 0-4 cu Portugalia. Nu, n-aţi ghicit, nu sunt rezultatele vreunei echipe din lumea a treia a fotbalului (cum ar fi România, de exemplu, vorba selecţionerului). Aşa arată Spania, campioana mondială, după ce s-a dezbrăcat de echipamentul cu muşchi din timpul Cupei Mondiale. Sunt rezultatele proaspetei deţinătoare a titlului mondial, cea mai frumoasă, cea

CLASAMENT Liga 1 Betano
POZ Echipa M V E Î GOL PCT
vezi detalii clasament »
1 CFR Cluj 2 2 0 0 4-1 33
2 U Craiova 2 2 0 0 2-0 29
3 FCSB 2 1 0 1 3-2 28
4 Viitorul 2 1 0 1 2-2 22
5 Astra 2 0 0 2 0-3 21
6 Sepsi OSK 2 0 0 2 1-4 19
CLASAMENT Liga 1 Betano
Poz M Gol Pct
vezi tot clasamentul »
1 CFR Cluj 26 39-16 54
2 FCSB 26 49-29 49
3 U Craiova 26 43-24 45
4 Astra 26 36-23 42
5 Viitorul 26 26-27 38
6 Sepsi OSK 26 32-25 37
Etapa 26, 2018-2019 Liga 1 Betano
vezi detalii etapă »
01.03 FT Dinamo 2 - 1 Concordia
02.03 FT Gaz Metan 0 - 0 Dunărea Călăraşi
02.03 FT FC Voluntari 2 - 2 FCSB
03.03 FT FC Hermannstadt 2 - 0 Poli Iaşi
03.03 FT Viitorul 1 - 0 FC Botoşani
03.03 FT CFR Cluj 1 - 0 Sepsi OSK
04.03 FT U Craiova 1 - 2 Astra
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.