1-25 din 573 articole

Articole scrise de Alin BUZĂRIN

Alin BUZĂRIN
Alin BUZĂRIN
Contact:
e-mail:
  • Cum să iei un titlu cu bani puţini
    16 mai 2014   Blog
  • Craiova şi licenţa
    13 mai 2014   Blog
    CS U înseamnă anul acesta trei antrenori, un joc subţire, un lot plătit excelent, mult peste media primei Ligi, şi o licenţă în minus. Sigur, această licenţă poate fi luată vineri, la recurs, dar la fel de bine poate să nu fie luată deloc. Ceea ce ar însemna o investiţie în van, o căruţă pusă înaintea cailor şi măcar încă un an de aşteptare. Craiova, adică CS U, are avocaţi buni. Dibăcia acestora a constat în a spune că de fapt FRF a acordat acea invitaţie în Liga a doua în 2012, pe adresa Municipalităţii, iar invitaţia din 2013 nu e decât un update la cea din 2012. Însă licenţele nu se acordă în funcţie de dibăcia avocaţilor, iar această dibăcie e lucrativă atâta timp cât se menţine în interiorul LEGII! S-ar putea ca la recursul de vineri să se dea undă verde Craiovei, afilierea acesteia la FRF urmând să rămână în sarcina Adunării Generale, când s-o desfăşura ea. Să nu fie prin octombrie, că e cam târziu şi până atunci începe campionatul viitor. În ideea că aceasta nu se va întâmpla, de văzut cum va rezolva FRF această problemă, un bulgăre de foc în mâinile unei noi conduceri care dă iluzia că încă bâjbâie după numărul de telefon al pompierilor.
  • Isteria Free Gigi
    12 mai 2014   Blog
    Ieri, Bulevardul Aviatorilor a fost blocat de protestul unor revoluţionari, dar nimeni nu s-a sinchisit de acest disconfort rutier minor. Tot ieri, liberalii au propus ca România sa treacă la Ora Europei Centrale, pentru ca vara să se lumineze la trei dimineaţa, iar iarna să se întunece în timpul mesei de prânz. Nici de această tâmpenie nu s-a preocupat prea multă lume, pentru că oamenii erau cu totul şi cu totul acaparaţi de ziua de libertate televizată a lui Gigi Becali.
  • Al-Rapid, Al-Zamfir şi poveştile Şeherezadei
    9 mai 2014   Blog
    Husein Abdulah Husein al-Ahmar. Aşa-l cheamă pe arabul, yemenitul, prinţul şi şeicul care a venit să cumpere Rapidul. Reţineţi, de două ori Husein. Să nu-l scrieţi de trei ori, că se supără!
  • Astra şi cel mai important elicopter
    8 mai 2014   Blog
    Da, e adevărat că nu Ioan Niculae n-a dat afară pe Florin Marin. “Flocea” a plecat singur şi n-a putut fi înduplecat să se întoarcă. Prin spatele întâmplării trece acea poveste cu imagini colorate în cenuşiu, în care cineva de pe bancă vorbeşte la telefon şi imediat Iorga e schimbat. Era minutul 43, un minut în care nu schimbi un jucător nici măcar dacă se accidentează. Mai bine joci în inferioritate câteva zeci de secunde, la pauză ai mai multă luciditate şi poţi cumpăni altfel.
  • Particularii de la Cheile Grădiştei
    6 mai 2014   Blog
    Anghel Iordănescu a împlinit zilele trecute 64 de ani. Boloni a făcut 61, dar e în Qatar, nu poate să vină. Tudorel face şi el 60 anul ăsta. Piţurcă şi „Şarpele” Radu II bat în 58, până şi “mâmji” Lăcătuş şi Balint au sărit de 50. Nici ei nu pot să vină, au meciuri importante pentru promovare.
  • De ce miros urât anumite meciuri?
    5 mai 2014   Blog
    Dintr-un motiv extrem de simplu: pentru că e final de campionat, iar pe final de campionat aerul se impurifică, aducând diverse noxe. Ele vin de peste tot, nu doar de la noi. Ce spuneţi de un Catania-Roma 4-1? Roma mai avea o şansă la titlu, sicilienii se mai salvează doar cu medicamente străine, dar au bătut o echipă tare, de Champions League, care nu le e muiltora la îndemână. Sau de un recent Bayern-Augsburg, cu marea campioană bavareză pierzând surprinzător în faţa celor din oraşul apropiat, unde poţi merge chiar şi cu bicicleta de la Munchen? Sau de altele, altele şi altele? La noi, pe final de campionat, mirosurile cele mai urâte adie dinspre acele meciuri care pun faţă în faţă o echipă aflată la nevoie (loc european, evitarea retrogradării) şi o alta care în ultimele runde nu poate face altceva decât un salt de câteva poziţii în sus sau în jos faţă de mijlocul matematic al clasamentului. Cei de la mijlocul ierarhiei pot fi uneori motivaţi, dar de cele mai mult
  • Dinamo, criza şi supravieţuirea
    3 mai 2014   Blog
    Se postulează că în criză economică principalul ţel trebuie să fie supravieţuirea. Un an, doi, şapte, şaptesprezece, cât e nevoie! Important e să rezişti, să nu-ţi dai duhul de foame, să te asiguri că ai şi mâine ce mînca, poimâine mai vedem ce-o mai fi! Dinamo e în criză, dar cine nu e? Finanţatorul Ionuţ Negoiţă baleiază între statutul de salvator care are marele merit de a fi plătit datoriile şi statutul de negustor harpagonic, incapabil să asigure un buget pentru altceva decât pentru supravieţuire.Da, Negoiţă a plătit datoriile şi datorită lui clubul n-a avut soarta Rapidului de anul trecut sau a Vasluiului de acum. Şi iarăşi da, Negoiţă nu poate sau nu vrea să urce ştacheta financiară a echipei, salt care ar duce şi la ridicarea valorii pur sportive. Concret, deşi are un finanţator extrem de vizibil, Dinamo îşi clădeşte bugetul bazându-se în mare măsură pe banii din drepturile tv. Anul trecut din această sursă au venit 2,1 m
  • Anul şi Martacul
    25 apr 2014   Blog
    Dacă vă uitaţi pe calendarul LPF campionatul se va termina pe 21 mai. Dacă e să estimăm, se va termina mult mai târziu. Probabil prin etapa a patra sau a cincea a campionatului viitor.
  • Reghe neapărat
    24 apr 2014   Blog
  • Pustai şi adâncurile pământului
    23 apr 2014   Blog
    Capul lui Pustai a căzut de pe soclul din lignit al Pandurilor după un an şi patru luni, perioadă neverosimil de lungă în România.
  • Dilema economică şi juridică a semifinalei UCL
    19 apr 2014   Blog
    Atletico Madrid a ajuns, neînvinsă, până în semifinalele Champions League, bazându-se zdravăn şi pe intervenţiile inspirate
  • Scrisoarea lui Boloni la moartea lui Mitică Neagu
    18 apr 2014   Blog
    Aflat la Doha, în Qatar, unde tocmai a evitat retrogradarea cu Al Khor, Ladislau Boloni a fost impresionat de moartea recentă a masorului etern al Stel
  • Răzvan. Sau când X devine zero
    16 apr 2014   Blog
    Când mai era un minut şi jumătate, Răzvan Lucescu se bucura ca la goluri de auturile în cascadă pe care Teixeira le scotea în terenul advers. Era 1-1, adică X, el venea dup
  • Poveştile lui Postolache - comentariu neliterar -
    15 apr 2014   Blog
    Marius Postolache vorbeşte în aprilie 2014 despre un meci pe care-l consideră trântit de coechipierii săi în aprilie 2011, adică acum trei ani. Imediat se nasc întrebările comode.
  • Dinamo vine cu echipa mare! Posibil şi Viitorul!
    14 apr 2014   Blog
    Spre final de campionat, când avansul din clasament pare decisiv, liderii autoritari încep să se viruseze. Unii în mod stomacal, alţii în alte moduri. Steaua e pe partea cu stomacul, dar nu numai. Un alt lider virusat e Bayern.
  • Steaua nu ştie să piardă
    13 apr 2014   Blog
    A nu şti să pierzi e şi bine, dar şi rău. E bine, pentru că înseamnă că pierzând foarte rar, eşti o echipă bună, incapabilă, pe baza valorii tale, să-ţi educi exerciţiul de a accepta înfrângerea. Dar e şi rău, fiindcă în sport există şi înfrângere, pentru simplul motiv că există şi adversari. Uneori mai şi pierzi şi atunci trebuie să accepţi asta. Iar cu Vasluiul, dar şi în alte situaţii, ce-i drept, rare, Steaua n-a acceptat.
  • Şcoala altfel. Şi fotbalul, tot altfel!
    9 apr 2014   Blog
    În Săptămâna Altfel se spune despre copii c-ar toca banii părinţilor pe diverse vizite, excursioare şi activităţi stropite cu sucuri la terasă şi descinderi la fast-food-uri hipercalorice. Dar, dincolo de asta există şi fotbal. O să vă miraţi, adolescenţii şi preadolescenţii mileniului trei mai au uneori obiceiul de a juca fotbal la şcoală. Din plăcere.
  • Problema nu e că l-a bătut Beinur pe Mutu, ci că ne-a bătut Finlanda la handbal
    8 apr 2014   Blog
    Mâna bandajată a lui Mutu în urma nopţii lungi petrecute într-un beci afumat va rupe accesările neamului. E o chestiune naţională, ca orice trosneală nocturnă între oameni aburiţi, dar celebri. Peste o cafteală temeinică poate fi doar o arestare preventivă, dar cu astea deja ne-am obişnuit. Ştim totul despre judecătorii de drepturi şi libertăţi, despre regimul semideschis de detenţie, despre Parchet, DNA şi DIICOT.
  • Reţinerea lui Mitică va afecta grav fotbalul
    7 apr 2014   Blog
    Nu vă speriaţi, nu e un text de tămâiere sau de apărare a lui Dragomir!
  • Chiar aşa, cine poate promova din liga a doua?
    4 apr 2014   Blog
    Două serii a câte 12 echipe, 22 de etape sezon regulat, primele 6 în play-off, ultimele 6 în play-out, adică încă 10 etape. Primele două din fiecare play-out promovează în Liga I. Ce nu vă e clar?
  • Viitorul stă într-un penalty?
    3 apr 2014   Blog
    Hagi e furios a doua săptămână la rând. De fapt a treia, pentru că înainte de
  • Corneliu Stroe, conducătorul capitalist din anii comunismului
    2 apr 2014   Blog
    Oltean iute la minte, Corneliu Andrei Stroe amesteca mereu aerul academic al profesorului cu priviri pline de subânţeles, din spatele cărora răzbătea inteligenţa educată. Făcuse paşi mulţi şi egali în cărţi şi în viaţă, era eruditul cu aplicaţie practică.
  • Un film, un meci, o epocă. "Al doilea joc", de Corneliu Porumboiu
    1 apr 2014   Blog
    E un film despre fotbal, despre societate şi despre amintiri. Regizorul Corneliu Porumboiu joacă rolul reporterului. Îşi descoase tatăl, pe Adrian Porumboiu, despre un Dinamo-Steaua arbitrat de senior, jucat în decembrie 1988 pe o zăpadă cumplită şi terminat cu un cinic şi nemeritat 0-0.
  • Cei trei paşi spre viaţă ai Rapidului
    31 mar 2014   Blog
    Luni dimineaţă, când orăşenii începeau lupta cu traficul, pe trotuarul din faţa stadionului Giuleşti se adunaseră câteva zeci de oameni. Ciudata întrunire părea să aştepte ceva, ora şi ziua erau total nepotrivite pentru un meci şi nici nu era vorba de asta. În câteva ore avea să vină pronunţarea Tribunalului pe tema planului de reorganizare. Dacă răspunsul ar fi fost NU, atunci la această oră Rapid ar fi fost deja un club în faliment, numai bun s-o ia din liga a patra sau a cincea. Printre oameni se insinuase ideea că planul nu va trece, deja se vorbea destul de mult de Glasgow Rang
CLASAMENT
POZ Echipa M V E Î GOL PCT
vezi detalii clasament »
1 CFR Cluj 10 7 2 1 15-4 50
2 FCSB 10 7 2 1 18-6 48
3 Viitorul 10 6 2 2 18-10 39
4 U Craiova 10 3 2 5 7-10 34
5 Astra 10 2 0 8 6-20 27
6 Sepsi OSK 10 0 2 8 5-19 21
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.