Veste şoc. Steaua s-a retras din campionat şi va juca în divizia a doua

5 iun 2019 36667 afişări Volei
Veste şoc. Steaua s-a retras din campionat şi va juca în divizia a doua

CSA Steaua trece prin probleme financiare severe. Cea mai elocventă dovadă: echipa masculină de volei a clubului din Ghencea s-a retras din campionat.

Miercuri a avut loc la sediul FR de Volei o şedinţă în care s-au discutat datele viitoarei ediţii de campionat. Cu această ocazie s-a consemnat retragerea din Divizia A1 a echipei masculine Steaua, ocupanta locului şase din ultimul sezon şi medaliata cu bronz din 2018. Din câte se pare, Steaua se va înscrie în viitorul sezon în Divizia A2.

Steaua este al doilea club ca număr de titluri naţionale din istoria voleiului masculin românesc, cu 16 trofee. Pe prima poziţie se află Dinamo, cu 18. Şi Dinamo a trecut printr-un sezon mai delicat în urmă cu trei ani, când a retrogradat în Divizia A2, dar alb-roşiii şi-au revenit, iar în ultimul sezon au câştigat Cupa României.

CSA Steaua a avut trei podiumuri la jocurile de echipă în sezonul trecut: locul I - polo masculin, locul II - rugby, locul III - polo feminin.

La tragerea la sorţi a etapelor din campionatul 2019-2020 la volei masculin au fost luate astfel în considerare 11 echipe. În fiecare etapă, una dintre ele va sta.

Foto credit: doarvolei.ro

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.