Puştoaicele le-au bătut pe otomance

23 mai 2009 10 afişări Comentează şi tu Volei
Puştoaicele le-au bătut pe otomance Puştoaicele le-au bătut pe otomance

Căpitanul Claudia Gavrielscu (nr. 1) atacă pe centru

Foto: Marian BURLACU

La o săptămână după ce s-a calificat în ultima fază a preliminariilor CM 2010, echipa feminină de volei a României a debutat cu un succes tonifiant în prima ediţie a Ligii Europene: 3:2 (-14, 20, -15, 18, 12) cu Turcia. Astăzi, la 17:30, tot în Sala Sporturilor din Constanţa se dispută revanşa.

Axată pe jucătoare tinere, talentate, formaţia noastră a intrat mai greu într-un meci care se anunţa dificil. La tracul firesc pentru o partidă cu un adversar mai bine cotat s-a adăugat şi faptul că oaspetele au fost încurajate de o galerie numeroasă formată din rezidenţi turci şi marinari aflaţi în tranzit prin Constanţa - prin setul 2 aveau să apară şi suporterii Tomisului. Lipsită de omogenitate (câteva voleibaliste au jucat pentru prima dată în aceeaşi echipă), România a cedat foarte uşor seturile impare (14-25 şi 15-25), trăgând din greu pentru a egala la 2 (25-20 şi 25-18). În al 4-lea, ce-i drept, lucrurile s-au lămurit repede, desprinderea producându-se pe o serie magnifică de servicii ale Georgianei Anghel.

Cu trecerea timpului, cu cât se adunau mai multe schimburi de mingi, s-a simţit o ordonare a jocului nostru tot mai bine dirijat de Sabina Miclea. Tinerei ridicătoare a Metalului din Galaţi – are 18 ani – i-au ţinut isonul alte două colege, şi de club, şi de generaţie, Daiana Mureşan şi Nneka Onyejekwe. Entuziasmul lor, coroborat cu experienţa căpitanului Claudia Gavrilescu, precum şi cu exactitatea Alexandrei Trică şi Alinei Albu, avea să fie răsplătit. România a condus permanent în „decisiv” şi s-a impus cu 15-12.

Meciul cu numărul 2 România – Turcia este programat astăzi, la 17:30, tot în Sala Sporturilor din Constanţa. Din această grupă în Final Four se califică prima clasată, Turcia fiind gazda turneului final (în cazul în care această echipă ocupă primul loc se califică ocupanta poziţiei secunde). Tot astăzi, în grupa B a Ligii Europene se dispută prima întâlnire Franţa – Marea Britanie.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.