Intersecţii europene la fileu. Dinamo şi Alba Blaj, atac în Cupa CEV. Ştiinţa Bacău debutează joi în Liga Campionilor, cu Fenerbahce. CSM Bucureşti (Challenge Cup) merge în Rusia

12 nov 2014 203 afişări Volei
Intersecţii europene la fileu. Dinamo şi Alba Blaj, atac în Cupa CEV. Ştiinţa Bacău debutează joi în Liga Campionilor, cu Fenerbahce. CSM Bucureşti (Challenge Cup) merge în Rusia Spaniola Milagros Collar (în atac) a jucat sezonul trecut la Alba Blaj, acum este la Dinamo Romprest

La mijlocul acestei săptămâni intră în focul competiţiilor europene şi echipele feminine de volei din România. Campioana Ştiinţa Bacău debutează joi în Grupa B a Champions League, pe teren propriu (ora 18:00), în faţa echipei turce Fenerbahce Grundig Istanbul, fosta câştigătoare a trofeului din 2012 şi deţinătoarea Cupei CEV. Din Grupa B mai fac parte Azeryol Baku (Azerbaidjan) şi Nantes (Franţa).

În Cupa CEV, România are două reprezentante, iar drumurile lor par a se tot intersecta. Dinamo Romprest va disputa prima manşă a 16-imilor pe teren propriu, miercuri (ora 19:00), contra echipei poloneze Tauron MKS Dabrowa Gornicza. Vicecampioana va avea pe bancă un antrenor nou, Ion Dobre prezentându-şi demisia după ce a team-ul său a cedat surprinzător în etapa a 5-a a Diviziei A1, acasă, contra echipei CS Alba Blaj (0-3). Noul tehnician este Branko Gajic, cel care a părăsit în urmă cu trei etape banca formaţiei Alba Blaj. Şi pentru a închide cercul similitudinilor, dacă trece de Tauron, Dinamo ar putea întâlni în turul următor exact cealaltă echipă românească din Cupa CEV, Alba Blaj. Ardelencele întâlnesc în 16-imi echipa elveţiană Volley Koniz, miercuri, la ora 20:30. ”Dinamo este o echipă cu o frumoasă tradiţie în cupele europene. Nu ne putem propune decât un traseu cât mai lung şi evoluţii cât mai bune. În ce priveşte campionatul intern, obiectivul nu se schimbă, rămâne acelaşi, câştigarea titlului. Să nu creadă lumea că Dinamo va muri. Parafrazând un proverb, nu mor câinii când vor gloabele”, a declarat managerul echipei feminine de volei Dinamo Romprest, Marian Ştefan.

În Challenge Cup, CSU Tg. Mureş a jucat marţi seara pe teren propriu în 16-imi, câştigând cu 3-2 (25-21, 25-16, 20-25, 20-25, 15-12) în faţa echipei Hapoel Kfar Saba (Israel). Joi va intra în competiţie şi CSM Bucureşti, care va întâlni în deplasare Uralochka NTMK Ekaterinburg.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.