Grapă: "Am ratat prezenţa la Euro, aşa că plec"

29 iun 2008 26 afişări Volei
Grapă: "Am ratat prezenţa la Euro, aşa că plec"

În ianuarie, naţionala feminină de volei a fost pe punctul de a învinge Serbia, locul 3 la CM 2006, în preliminariile pentru JO. Cinci luni mai târziu, fără Dana Mincă, România a ratat calificarea la CE 2009, iar Florin Grapă a demisionat.

Ataşat de Bacău, acolo unde a adus Ştiinţei un titlu naţional la fileul înalt care acum 20 de ani părea a fi un vis, Florin Grapă a acceptat greu să devină antrenor al echipei feminine a României. A ezitat chiar şi după turneul din Bulgaria, de anul trecut, care a menţinut naţionala în cursa pentru calificarea la JO de la  Beijing, în dauna vecinilor de la sud de Dunăre. A urmat turneul din Germania, acolo unde s-a  câştigat cu Croaţia (3:1) şi s-a ratat de puţin victoria cu Serbia. Părea că lucrurile încep să se mişte, însă eşecul suferit în preliminariile pentru CE 2009 a căzut ca un trăsnet. Şi cum se întâmplă de obicei, de plătit a plătit antrenorul principal. „Am plecat. Nu am îndeplinit obiectivul. Este normal să se întâmple aşa. Poate că sunt şi un antrenor nenorocos. Dacă ar fi venit Dana Mincă, ar fi fost altceva. Nu cred însă că mă voi mai întoarce la naţională”, ne-a mărturisit profesorul universitar. După care a adăugat că „meciul pierdut cu Azerbaidjan, la Buzău, ne-a fost fatal” şi a negat că la Caceras, în Spania, arbitrajul ar fi fost ostil echipei noastre.  

Ştiinţa nu trişează

Legat de tragerea la sorţi a meciurilor din Cupa CEV, în care este implicată Ştiinţa Bacău, Florin Grapă a comentat în stilul său: „Dacă trecem de Slavia Bratislava, în turul 2 vom da de italiencele de la Asystel Novara. Ar fi o variantă să pierdem în turul 1 şi să ajungem în Challenge Cup, însă nu vom face asta. Vom fi corecţi. Este bine că s-a schimbat sistemul. S-a menţinut setul de aur, însă numai în cazul în care după cele două meciuri echipele sunt egale la victorii, dar şi la setaveraj (n.r. - 3:1 şi 1:3)”, a concluzionat antrenorul din oraşul lui Bacovia.

Grapă mizează pe echipele de club
Convins că Metal Galaţi va face faţă Ligii Campionilor – „am auzit că vor să aducă jucătoare de valoare” – Florin Grapă crede, de asemenea, că echipele feminine de la noi vor apăra poziţia priviligiată pe care o deţin în urma rezultatelor bune obţinute în ultimii ani.  Echipa sa şi-a menţinut lotul pe care a contat sezonul trecut, când a disputat Final Four în Challenge Cup, fiind în discuţii pentru transferul Angelicăi Chirvorchian.
 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.