Esecuri in serie ale baietilor

2 iun 2008 6 afişări Volei
Esecuri in serie ale baietilor Esec pe linie pentru baieti

Selecţionata masculină a României n-a izbutit să câştige niciun set nici în turneul de la Plzen (Cehia), disputat la sfârşitul săptămânii trecute. Ea a pierdut în faţa Cehiei – 0:3 (-22, -19, -20), Slovaciei – 0:3 (-22, -19, -19) şi Ucrainei – 0:3 (-22, -23, -19). După cum se observă, tricolorii au ţinut aproape până spre finalul seturilor disputate, însă au clacat în cele mai importante perioade ale jocurilor.

Din această grupă, la turneul final al Campionatului European s-a calificat Slovacia, în timp ce Cehia a intrat în „baraj”. Cele două formaţii care au găzduit turneele au fost egale la puncte (11), diferenţa fiind făcută de setaveraj – slovacii au avut 17:5 (3,400), cehii 16:6 (2,667).
Din celelalte grupe şi-au asigurat prezenţa la CE formaţiile Olandei, Franţei, Greciei, Bulgariei şi Estoniei.
Programul meciurilor de baraj (câştigătoarele se califică): Cehia – Macedonia, Slovenia – Portugalia, Belgia – Polonia.

Text de Marian BURLACU

Foto: Confederaţia Europeană de Volei (CEV)

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.