Directorul CS Universitatea Cluj dă în judecată un voleibalist

24 sep 2011 212 afişări Volei
Directorul CS Universitatea Cluj dă în judecată un voleibalist Directorul CS Universitatea Cluj dă în judecată un voleibalist

Directorul CS Universitatea Cluj, Ovidiu Vasu, a anunţat că îl va acţiona în judecată pe fostul jucător al echipei locale de volei, Daniel Pop, care l-a acuzat pe conducătorul clubului că a reţinut bani din salariile sportivilor.

Daniel Pop s-a întors în această vară la Unirea Dej, echipa de la care a venit la "U" Cluj, în 2008. Fostul jucător al echipei studenţeşti a făcut declaraţii în presa locală, conform cărora a decis să plece de la Cluj, din cauză că nu a fost plătit în ultimele patru luni ale sezonului trecut, banii fiind reţinuţi de conducătorul CS Universitatea, Ovidiu Vasu.

"Am ales să plec de la Universitatea, pentru că nu am fost plătit în ultimele 4 luni. Am rămas cu o restanţă de 4000 de euro, bani pe care ştiu că domnul Vasu i-a primit şi îi are, dar nu mi i-a dat nici mie, şi nici celorlalţi jucători. Nu sunt singurul care e în situaţia aceasta. Am fost dat afară din birou, în momentul în care mi-am cerut drepturile financiare, acest lucru întâmplându-se, după ce am fost la Primărie şi am aflat că banii de salarii pentru jucători s-au virat la club", a fost declaraţia fostului jucător al Universităţii Cluj, care l-a determinat pe directorul clubului, Ovidiu Vasu, să-l dea în judecată.

"Nu pot decât să îmi exprim mâhnirea, că în ziua de astăzi se poate aşa de uşor terfeli imaginea unui om şi că minciuna şi insulta apar, fără a fi probate, pe prima pagină. Pentru acest motiv, îl voi acţiona în instanţă pe sportiv şi îl voi obliga la plata de daune morale. Declaraţiile lui Pop Daniel sunt mincinoase, pentru că, aşa cum uşor se poate verifica, la CS Universitatea, plăţile se fac pe card şi nu pe state de plată, şi asta nu de azi, de ieri, ci de peste trei ani de zile. De altfel, şi sportivul avea card pe care îl folosea pentru ridicarea banilor. Cu siguranţă că cineva priceput la tehnici tendenţioase i-a cerut să declare că eu nu mă tem de nimic şi de nimeni, ceea ce, iarăşi, este o minciună menită să incite. De fapt, cine mă cunoaşte, ştie că am fost şi sunt un om modest şi corect, şi care m-am pus în slujba CS Universitatea, cu gândul de a contribui cu ceva la binele acestui club", a declarat Ovidiu Vasu, într-un comunicat de presă.

Ovidiu Vasu este conducătorul CS Universitatea Cluj din 2007, când l-a înlocuit pe Gheorghe Roman, decedat într-un tragic accident rutier.

MEDIAFAX

sursa foto: ziuadecj.ro

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.