Wimbledon 2019 | Mats Wilander, cucerit de jocul Simonei Halep: "Excelent! S-a apărat incredibil"

9 iul 2019 6149 afişări Tenis
Wimbledon 2019 | Mats Wilander, cucerit de jocul Simonei Halep: "Excelent! S-a apărat incredibil"

Simona Halep s-a calificat în semifinalele de la Wimbledon, în urma victoriei împotriva sportivei din China, Shuai Zhang, scor 7-6(4), 6-1. La final, jocul Simonei a fost analizat de speciliaştii Eurosport la Wimbledon. 

Mats Wilander şi Barbara Schett au evidenţiat jocul superior prestat de Simona Halep în faţa adversarei sale: ”Zheng a jucat foarte bine la început. Simona a absorbit sursa loviturilor chinezoaicei şi a trimis înapoi de fiecare dată. Simona s-a mişcat mult mai bine şi a jucat excelent. Simona s-a apărat incredibil”, a declarat Mats Wilander, la Eurosport, după meciul din sferturi. 

Barbara Schett l-a completat: ”Simona joacă foarte bine aici la Wimbledon”.

Simona Halep, în semifinale la Wimbledon

Fostul lider mondial aşteaptă meciul dintre Elina Svitolina şi Karolina Muchova, care are loc la ora 17:00, pe Terenul 1, pentru a-şi afla adversara. Azi se mai joacă alte două întâlniri în sferturi: Alison Riske - Serena Williams (ora 15:00, Terenul Central) şi Barbora Strycova - Johanna Konta (ora 17:00, Terenul Central).

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.