Surpriză de proporţii în tenis! Noul lider mondial Naomi Osaka ar putea reprezenta altă ţară

29 ian 2019 8616 afişări Tenis
Surpriză de proporţii în tenis! Noul lider mondial Naomi Osaka ar putea reprezenta altă ţară

Japoneza Naomi Osaka a câştigat zilele trecute Australian Open şi de luni a devenit oficial noul lider mondial, poziţie ocupată până acum de Simona Halep. Dar, tenismena e deranjată de o lege din Japonia care specifică faptul că o persoană poate avea dublă cetăţenie doar până la 22 de ani, după care va trebui să decidă ce ţara va reprezenta. Mama sa e niponă, tatăl e haitian, iar mare parte din viaţă şi-a petrecut-o în SUA.

 
Naomi mai are nouă luni la dispoziţie pentru a alege, ea fiind născută la data de 16 octombrie 1997. Totuşi, tatăl ei a declarat acum un an că Naomi va repezenta în continuare Japonia, Federaţia de Tenis din "Ţara Soarelui răsare" susţinând-o de la început, faţă de cea americană care doar din 2016 s-a interesat de soarta sa. Dar, presa niponă susţină că Osaka va alege cetăţenia americană. Tenismena nu a făcut niciun anunţ deocamdată privind hotărârea sa, cert fiind că Japonia a primit critici din cauza acestei legi. Totuşi, 27 la sută din ţări nu permit dubla cetăţenie.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.