Simona Halep, numai ochi şi urechi. Ce a spus celebrul Mats Wilander: "Nu ştiu dacă românii realizează sau nu..."

Joi, 22:13 10147 afişări Tenis
Simona Halep, numai ochi şi urechi. Ce a spus celebrul Mats Wilander: "Nu ştiu dacă românii realizează sau nu..."

Celebrul Mats Wilander a vorbit despre notorietatea pe care a căpătat-o Simona Halep de-a lungul ultimilor ani în tenis. Românca e considerată o "vedetă" de talie mondială, care are parte de susţinere masivă la turneele la care ajunge. 

"În zilele noastre, Simona Halep este cu siguranţă (n.r. mai cunoscută decât Ilie Năstase). Nu ştiu dacă românii realizează sau nu, dar atunci când ea joacă la diferite turnee din lume, nu există altă jucătoare care să aibă parte de susţinerea de care arte ea parte. Poate doar Roger Federer mai are parte de o astfel de susţinere, dar ceilalţi nu. Această susţinere incredibil de mare o face pe Simona vedetă de talie mondială", a declarat Wilander pentru Telekom Sport.

Fostul lider mondial a vorbit şi despre conflictul dintre Ion Ţiriac şi Gerard Pique, care şi-a început investiţiile şi în tenis. Fundaşul central al Barcelonei reprezintă o firmă care a adus modificări în sistemul de desfăşurare al Cupei Davis începând cu acest an: "Cred că cei de la Cupa Davis şi cei de la Federaţia Internaţională de Tenis caută un format care să funcţioneze mai bine. Nu cred că formatul din acest an este unul bun. Poate că este bun din punct de vedere financiar, sau pentru oraşul gazdă", a adăugat Wilander, pentru sursa citată. 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.