Simona Halep, la cea mai bună clasare a unei sportive din România în clasamentul WTA: va urca sigur de luni pe poziţia a 4-a în lume

14 mai 2014 17239 afişări Tenis
Simona Halep, la cea mai bună clasare a unei sportive din România în clasamentul WTA: va urca sigur de luni pe poziţia a 4-a în lume
  • Simona Halep are de apărat o semifinală la Roma (partida de debut a ei are loc astăzi, de la ora 15:00, contra lui Madison Keys), dar jucătoarea de 22 de ani este sigură că va urca o poziţie în clasamentul WTA: o va depăşi pe Victoria Azarenka (jucătoarea din Belarus absentează la Foro Italico).
  • Singura care putea ameninţa poziţia sportivei din Constanţa era cehoaica Petra Kvitova, dar aceasta a fost eliminată marţi seară, în turul secund şi nu mai poate trece peste româncă.

Simona Halep avea posibilitatea să bifeze cel mai bun loc din carieră în clasament încă de luni, dacă s-ar fi impus la Madrid, însă scenariul a fost amânat cu doar o săptămână. Cum Azarenka este forţată să stea pe tuşă la Foro Italico din cauza unei accidentări, independent de rezultatul obţinut de Simona în capitala Italiei, românca ştia că va trece de jucătoarea din Belarus. Concret, chiar dacă Halep are de apărat o semifinală (350 de puncte; Serena Williams o învingea pe româncă în penultimul act, pentru ca apoi să câştige turneul), Azarenka trebuia să îşi asigure finala la Foro Italico (a jucat ultimul act în 2013) pentru a nu pierde puncte. Cum acest lucru nu se poate produce, Simona este sigură de faptul că va trece de dubla câştigătoare de la Australian Open (2012, 2013).

Kvitova nu o mai poate depăşi

Exista însă o mică posibilitate ca Simona să nu urce pe locul 4 în clasament la finalul acestei săptămâni, chiar dacă avea garanţia că va trece sigur de Azarenka. Petra Kvitova, care în acest moment se situează pe poziţia a 6-a, a acces doar până în optimi la Roma, în 2013, astfel că  avea de apărat 105 puncte.

În măsura în care cehoaica reuşea să ajungă în finală anul acesta, iar Simona nu ar fi trecut de semifinale, Kvitova ar fi depăşit-o în clasament pe româncă. Acest lucru nu mai este posibil, însă, în acest moment, câştigătoarea din 2011 de la Wimbledon pierzând marţi seară disputa cu Shuai Zhang, scor 5-7, 7-6, 3-6, după un meci maraton, care s-a terminat aproape de miezul nopţii.

În aceste condiţii, Simona îşi va îmbunătăţi recordul (stabilit după Indian Wells, când a intrat între cele mai bune 5 din lume) şi va urca pe locul 4 mondial de luni - o nouă cea mai bună poziţionare a unei sportive din România în clasamentul WTA.

Top 10 WTA

1. Serena Williams (SUA) 11.590 puncte

2. Na Li (China) 7.475

3. Agnieszka Radwanska (Polonia) 6.290

4.Victoria Azarenka (Belarus) 5.361

5. Simona Halep (România) 5.340

6. Petra Kvitova (Cehia) 4.605

7. Maria Şarapova (Rusia) 4.261

8. Jelena Jankovici (Serbia) 4.130

9. Angelique Kerber (Germania) 3.770

10. Dominika Cibulkova (Slovacia) 3.760.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.