Retragere de ultimă oră în turneul de la Roma! Simona Halep a scăpat de cea mai periculoasă adversară

13 mai 2018 12814 afişări Tenis
Retragere de ultimă oră în turneul de la Roma! Simona Halep a scăpat de cea mai periculoasă adversară

Petra Kvitova (Cehia, 10 WTA), proaspăta campioană a turneului Premier Mandatory de la Madrid, nu va juca săptămâna viitoare la competiţia Premier 5 de la Roma.

Kvitova a luat o decizie care le bucură pe multe sportive din circuitul WTA, retrăgându-se din puternicul turneu care va avea loc în perioada 14-20 mai la Roma! Petra este cea mai solidă jucătoare din tenisul feminin în acest moment, însă nu a putut evita epuizarea fizică după turul de forţă din Madrid. Kvitova a câştigat finala cu Bertens, scor 7-6, 4-6, 6-3, obţinând a 6-a victorie a săptămânii şi a 30-a sezonului.


Kvitova a depăşit-o pe Halep la numărul de trofee câştigate la Madrid (3-2), devenind cea mai prolifică jucătoare din istoria turneului patronat de Ion Ţiriac.

Petra, cea care a adunat 4 titluri în 2018, trebuia să o înfrunte pe Johanna Konta (Marea Britanie) în prima manşă de la Roma, dar locul cehoaicei va fi luat de un lucky loser. Conform tabloului stabilit la tragerea la sorţi, Kvitova se putea întâlni cu Halep în finala de la Foro Italico. Simona este nevoită să ajungă în ultimul act pentru a-şi apăra cele 585 de puncte acumulate anul trecut.

Aşadar, Petra Kvitova se va odihni înainte de Roland Garros, cel mai important turneu al sezonului de zgură, care va lua startul pe 21 mai. Motivul oficial al retragerii cehoaicei de la Roma, potrivit site-ului WTA, este reprezentat de o accidentare la genunchiul drept. Fanii dublei campioane de la Wimbledon pot sta liniştiţi, deoarece Petra nu mai are probleme la mâna la care a fost rănită grav în decembrie 2016.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.