Rafael Nadal a anunţat că a pus punct sezonului 2018 şi va fi supus unei proceduri chirurgicale. UPDATE: comunicatul echipei medicale

5 nov 2018 6183 afişări Comentează şi tu Tenis
Rafael Nadal a anunţat că a pus punct sezonului 2018 şi va fi supus unei proceduri chirurgicale. UPDATE: comunicatul echipei medicale

UPDATE: Intervenţia chirurgicală artroscopică la care a fost supus Rafael Nadal, luni seară, la glezna dreaptă, a decurs normal, potrivit unui comunicat trimis de echipa medicală condusă de Angel Ruiz Cotorro şi Jaume Vilaro, anunţă publicaţia spaniolă Marca. Numărul doi mondial a fost supus intervenţiei la Barcelona şi va începe, de marţi, recuperarea.


Rafael Nadal a anunţat, luni după-amiază, că nu va reveni pe teren în acest final de an, din cauza durerilor în zona abdominală şi că, în plus, va fi supus unei proceduri chirurgicale la gleznă, în cursul acestei zile. Jucătorul cu 17 titluri de Mare Şlem în palmares a transmis informaţiile prin multiple postări pe Twitter, în limba spaniolă.

"Vă scriu aceste rânduri în încheiere de sezon. A fost un an complicat, foarte bun din punct de vedere al nivelului de joc - când am fost capabil să evoluez, dar în acelaşi timp - foarte dur din punct de vedere al accidentărilor", a început mărturisirile Rafael Nadal.

"Din păcate, a apărut problema în zona abdominală la Paris, care nu îmi permite să joc, iar, în plus, am descoperit un corp liber în articulaţia gleznei. Am decis să înlăturăm acest fragment în sala de operaţii, astăzi", a anunţat tenismenul în vârstă de 32 de ani.

Ibericul a completat:  "Este adevărat că am depistat acest corp liber de ceva timp, din când în când a fost o problemă deranjantă. Însă, având în vedere faptul că problema de la muşchiul abdominal mă împiedică să particip la turneul de la Londra, profităm de acest moment pentru a scăpa de acest corp liber, în speranţa că vom evita problemele pe viitor".

  • Pe site-ul Prof. Dr. Docent Ştefan Cristea, chirurg ortoped, la secţiunea dedicată artroscopiei gleznei, este explicată noţiunea de "corp liber" la nivelul articulaţiei gleznei: "Cartilajul articular şi/sau ţesutul cicatrizat în urma traumatismelor de gleznă pot ajunge să plutească în articulaţie şi să formeze ceea ce este cunoscut drept un <<corp liber>>. Pot apărea şi din cauza unei alte afecţiuni (...). Pot cauza probleme care de multe ori conduc la durere, umflare şi pierderea flexibilităţii articulaţiei. Corpii liberi articulari pot fi identificaţi cu radiografie standard sau o scanare CT, dar necesită adesea un RMN pentru a vizualiza afecţiunea. Artroscopia de gleznă poate fi utilizată pentru a găsi şi elimina corpii liberi intraarticulari"

Primul sezon petrecut alături de Carlos Moya, fără unchiul Toni în lojă, a fost unul extrem de complicat pentru Rafael Nadal. Ibericul a început anul pe prima poziţie ATP, dar nu a reuşit să dispute decât nouă turnee, ambele Grand Slam-uri pe hard încheindu-se cu abandon în fazele finale pentru iberic. Chiar şi aşa, sportivul din Manacor a petrecut 36 de săptămâni pe prima poziţie ATP în acest an, împărţite în patru reprize. "Am făcut tot posibilul pentru a încheia sezonul în condiţii bune, atât pentru Paris, cât şi pentru Londra. Am făcut lucrurile bine şi de-abia aşteptam să joc", a mai spus Nadal, care, pe final, a avut un mesaj optimist.

"Aşa (n.r. - cu aceste decizii) sper să fiu la capacitate maximă pentru sezonul viitor", a încheiat Rafael Nadal.

Depăşit în clasamentul mondial de Novak Djokovic, ibericul nu va mai juca la Turneul Campionilor (11-18 noiembrie), ceea ce înseamnă că sârbul va termina anul pe prima poziţie ATP. Locul lui Nadal în competiţia de la Londra va fi preluat de americanul John Isner, locul zece în clasamentul punctelor pe 2018, devenit astfel al dolilea debutant la ATP Finals 2018, alături de Kevin Anderson. Acesta este al doilea abandon de la Turneul Campionilor, după cel al lui Juan Martin del Potro (accidentat la genunchi) - înlocuit pe roster de japonezul Kei Nishikori.

  • Novak Djokovic va termina pentru a cincea oară în carieră un sezon ATP pe prima poziţie a clasamentului, egalând performanţele lui Roger Federer şi Jimmy Connors, ajungând totodată la o lungime de recordul absolut al lui Pete Sampras (de 6 ori year-end number one).
  • În 2018, Rafael Nadal a câştigat 5 dintre cele 9 turnee disputate: s-a impus pentru a 11-a oară la Monte Carlo, Barcelona şi Roland Garros şi a ridicat trofeul la alte două turnee Masters 1000 - Roma şi Rogers Cup (singurul turneu pe hard încheiat). Ibericul a ajuns astfel la 80 de titluri câştigate în carieră.
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.