Irina Begu a câştigat primul meci pe 2019 şi s-a calificat în optimi, la Hobart, după ce a învins o fostă campioană a turneului australian. Ana Bogdan a pierdut

7 ian 2019 1589 afişări Tenis
Irina Begu a câştigat primul meci pe 2019 şi s-a calificat în optimi, la Hobart, după ce a învins o fostă campioană a turneului australian. Ana Bogdan a pierdut

Irina Begu (76 WTA) a debutat cu victorie în Australia, obţinând prima victorie pe 2019, după ce a învins-o în primul tur al turneului de categorie International de la Hobart pe britanica Heather Watson (93 WTA), scor 6-1, 6-4.

Învinsă într-un meci dramatic la Shenzhen (China), în decisiv, de Kudermetova, Begu s-a regrupat de îndată ce a ajuns în Australia. Deşi campioana din 2015 de la Hobart a început meciul cu break, Irina a răspuns prompt, a câştigat următoarele şase game-uri şi a închis rapid manşa inaugurală, în mai puţin de jumătate de oră. Setul secund a fost mult mai echilibrat şi mai lung. Begu a gestionat un game doi important, reuşind să îşi apere lansarea după ce a salvat trei mingi de break ale britanicei, iar manşa a avansat mai apoi cu hold-uri autoritare până la 4-4. Eleva lui Adrian Marcu a reuşit break-ul decisiv în game-ul cu numărul nouă şi a închis setul după o oră de joc, asigurându-şi biletele pentru oprimi, într-o oră şi 27 de minute.

Pentru un loc în sferturi, Irina Begu ar putea înfrunta o altă sportivă venită din calificări, ca şi Watson, Anna Blinkova, sau o sportivă de pe lista capilor de serie - Shuai Zhang, favorită 3 la Hobart.

Într-un alt meci disputat lui dimineaţă, Ana Bogdan a fost învinsă într-o oră şi 50 de minute de tunisianca Ons Jabeur (58 WTA), scor 7-6(8), 6-2.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.