Imagini greu de privit la Australian Open! VIDEO | A pierdut dramatic, a cedat psihic şi a izbucnit în lacrimi la vestiare

19 ian 2019 11212 afişări Tenis
Imagini greu de privit la Australian Open! VIDEO | A pierdut dramatic, a cedat psihic şi a izbucnit în lacrimi la vestiare

Croata Petra Martic (28 de ani, 32 WTA) a oferit scene greu de privit la Australian Open, imediat după înfrângerea dramatică, 6-7, 6-7, cu Sloane Stephens în turul al treilea.

Pusă în faţa unui meci de foc, Petra a început foarte bine, a condus cu 4-1 în primul set, dar americanca a revenit şi a câştigat manşa pe muchie de cuţit, la tiebreak. Istoria s-a repetat în setul al doilea, unde Martic a condus cu 3-1, dar Stephens a întors şi de această dată şi a câştigat, 7-6(7), 7-6(5), la capătul a două ore şi două minute de luptă.

Imediat, camerele de luat vederi au surprins-o pe Martic plângând în hohote în zona vestiarelor de la Australian Open, reprezentanta Croaţiei dându-şi seama de şansa uriaşă ratată.

Pentru turul al treilea de la AO, Martic va primi 130 de puncte WTA şi 111.290 de dolari, în timp ce aventura lui Stephens va continua cu un meci contra rusoaicei Anastasia Pavlyuchenkova, a 44-a jucătoare a lumii.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.