IMAGINEA ZILEI | Într-o miercuri udă la Roma, în care toate partidele au fost anulate, un jucător a înfruntat ploaia!

Miercuri, 23:12 2151 afişări Tenis
IMAGINEA ZILEI | Într-o miercuri udă la Roma, în care toate partidele au fost anulate, un jucător a înfruntat ploaia!

Miercuri, la Roma, ploaia i-a forţat pe organizatori să anuleze toate meciurile. Condiţiile au fost atât de vitrege încât nu s-a putut juca nici măcar un punct oficial, fapt care, penalizează pe toată lumea. Jucătorii ar urma să joace cinci meciuri în patru zile pentru a cuceri trofeul. Organizatorii trebuie să împartă sesiunea de dimineaţă a zilei de joi în două, pentru a putea primi în tribune şi posesorii de bilete pentru miercuri, şi pe cei cu tichete pentru joi. Iar fanii primesc o porţie comprimată de tenis.

Un jucător a sfidat totuşi condiţiile de afară şi a pus antrenamentul mai presus de orice. Bulgarul Grigor Dimitrov nu a ţinut cont de averse şi a ieşit pe teren, îmbrăcat în şort şi cu un tricou cu mâneci. A lovit mingea mai mult de pe loc, fără să rişte să se deplaseze prea mult, în condiţiile în care pe teren erau vizibile băltoacele.

Locul 48 în clasamentul mondial, Dimitrov s-a antrenat chiar dacă a părăsit deja ambele tablouri, de simplu şi dublu. Bulgarul a fost învins de Jan-Lennard Struff, în decisiv, iar a dublu a pierdut în primul tur, alături de Borna Coric, în faţa perechii Krajicek / Sitak.

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.