Halep, ce lovitură! Boris Becker va face parte din echipa Simonei în noul sezon

27 dec 2018 8514 afişări Tenis
Halep, ce lovitură! Boris Becker va face parte din echipa Simonei în noul sezon

Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) dă o adevărată lovitură de imagine. Liderul mondial, care s-a despărţit de Darren Cahill la începutul lunii noiembrie a acestui an, va coopta în staff un alt nume legendar din tenisul mondial. Este vorba despre neamţul Borris Becker (51 de ani), fostul elev al lui Ion Ţiriac, mentorul Simonei.

Potrivit Libertatea, Boris Becker va fi consilierul Simonei, iar germanul va fi plătit cu 20.000 de euro pe lună. Totul ar fi pus la punct la evenimentul organizat recent la Stejarii Country Club, la care a participat şi fostul elev al lui Ion Ţiriac. Becker a avut mari probleme financiare, fiind nevoit să se declare în faliment, în 2017, iar bunurile sale au fost scoase la licitaţie, pentru recuperarea datoriilor.

Nu este primul job pe care Becker îl are în tenisul actual. El l-a antrenat şi pe liderul clasamentului masculin, Novak Djokovic.

Simona şi-a anunţat echipa pentru noul sezon

Halep a vorbit în presa din străinătate despre oamenii care vor face parte din echipa sa pentru noul sezon. Sportiva din Constanţa  a anunţat cine o va pregăti, cel puţin, în startul noului sezon. La Australian Open, cea mai bună jucătoare de tenis din lume îi va avea alături pe sparring-partner-ul Vasile Antonescu, fizioterapeutul Andrei Cristofor şi preparatorul fizic Teo Cercel şi va fi ajutată de Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României. O mutare foarte curajoasă a Simonei, în contextul în care toate adversarele de top vor avea în loje antrenori experimentaţi, cu nume, care să le ajute în momentele importante:

"Voi merge în Australia cu un sparring-partner şi am primit deja ajutor din partea căpitanului echipei de Fed Cup a României (n. red - Florin Segărceanu). Sunt foarte fericită cu această echipă şi nu vreau să mă grăbesc să-mi numesc un antrenor permanent", a spus Simona pentru Daily Telegraph.
 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.