Dubla a treia pentru #1 | Este America tărâmul unde se împlineşte visul Simonei? Filmul meciului care dă încredere: Halep joacă din ce în ce mai bine la Cincinnati, a executat-o pe Stephens în 54 de minute! Doar 5 puncte şi o finală cu Muguruza până la prima poziţie WTA

20 aug 2017 28118 afişări Comentează şi tu Tenis
Dubla a treia pentru #1 | Este America tărâmul unde se împlineşte visul Simonei? Filmul meciului care dă încredere: Halep joacă din ce în ce mai bine la Cincinnati, a executat-o pe Stephens în 54 de minute! Doar 5 puncte şi o finală cu Muguruza până la prima poziţie WTA 7 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7966/16699057/2/sloane.jpg
  • Simona Halep (2 WTA) s-a calificat în finala turneului Premier 5 de la Cincinnati: a învins-o net pe Sloane Stephens (151 WTA), scor 6-2, 6-1. Garbine Muguruza (6 WTA) a depăşit-o pe Karolina Pliskova, scor 6-3, 6-2 şi va fi adversara româncei din ultimul act.
  • Simona Halep este la o singură victorie distanţă de numărul unu mondial.

Finală pentru numărul unu mondial: Simona Halep a dominat cap-coadă meciul cu Sloane Stephens (151 WTA) din semifinalele turneului Premier 5 de la Cincinnati, iar duminică seară, de la ora 21:00, joacă împotriva campioanei de la Wimbledon, Garbine Muguruza, pentru numărul unu mondial. Pentru a treia oară, Simona are numărul unu pe masă, la distanţă incredibil de mică: a jucat finală de Roland Garros ştiind că un succes o duce pe prima poziţie - dar a pierdut la Ostapenko, a jucat sfert de finală în turneul de la Wimbledon, cu Johanna Konta în situaţie similară şi deznodământ identic,

2 finale în ultimele 3 sezoane este bilanţul Simonei Halep la Cincinnati.

2 titluri a câştigat Garbine Muguruza din 2016 încoace - ambele de Mare Şlem: Roland Garros 2016 şi Wimbledon 2017.

4 finale are Simona Halep în acest sezon: trei pe zgură, acum - la Cincinnati, prima pe hard. Totuşi, constănţeanca şi-a adjudecat până acum un singur trofeu

15 titluri a câştigat în carieră Simona Halep, faţă de 4 ale ibericei

Lucrurile par simple, iar întrebarea - una singură: va fi America tărâmul pe care se împlineşte, în sfârşit, visul Simonei? Eleva lui Darren Cahill este din nou lider în WTA Race, chiar în faţa viitoarei adversare, iar jocul ei a crescut de la meci la meci la Cincinnati. Simona a convins şi cu forehandul, şi cu reverul, şi cu atitudinea. A gestionat perfect momentele dificile din primele meciuri, iar acum pare a fi găsit nivelul optim. Nu a mai ezitat niciun moment, nu i-a tremurat mâna, nu au încolţit nicăieri dubii ori emoţii.

Sâmbătă seară, românca nu i-a dat nicio şansă americancei să intre în meci, să spere. A executat-o tranşant în momente-cheie, i-a returnat atacuri bune şi a contrat-o exact cât a fost nevoie. Iar asta - după un alt meci de vis, cu puternica Johanna Konta.

America, land of choice până acum pentru Simona

La ediţia 2017 a turneului de la Cincinnati, Simona Halep a scos aşii din mânecă atunci când a contat cel mai mult. După dezamăgirile de la Roland Garros şi Wimbledon, Simona pare că poate duce în sfârşit visul la capăt pe tărâmul tuturor posibilităţilor, în Statele Unite, acolo unde, în 2013, a pus cărămizi grele în ascensiunea ei furibundă spre top.

În 2017, America îi poate da impulsul final spre numărul 1 WTA. Acelaşi tărâm magic care i-a adus în trecut şi prima calificare în optimile unui turneu de Mare Şlem (US Open 2013) - la senioare, şi primul titlu de categorie Premier al carierei (New Haven 2013), şi primul trofeu Premier Mandatory (Indian Wells 2015 - primul turneu jucat sub coordonarea lui Darren Cahill).

FILMUL PAS CU PAS AL UNEI SEMIFINALE DOMINATE AUTORITAR DE SIMONA HALEP.

00:30 Demonstraţie de forţă pentru Simona Halep: 6-2, 6-1 cu Sloane Stephens. 54 de minute a durat partida care o apropie la două seturi pe halep de numărul unu mondial. "Mă simt excelent pe acest teren", a spus Simona la final de meci.


00:28 Vine game-ul alb pe serviciu pentru Simona. 5-1. Un game până la finală.


00:25 Dublu-break Halep. Simona pune game după game pe tabelă. Break la 15 pe serviciul americancei. este doar o chestiune de timp până la victorie, la 4-1.


00:15 Break Simona în start de set 2. Românca ia avantaj pe tabelă, 2-1, tranziţionând bine din defensivă în ofensivă. Iar Sloane este clar depăşită,


00:10 Iată variaţia în jocul lui Sloane Stephens: americanca îşi câştigă primul game pe serviciu din setul doi cu o scurtă foarte inspirată. 1-0 pentru "Mica Serena".


00:02 SET SIMONA HALEP, 6-2, în 28 de minute. Românca este pusă pe fapte mare. Forehandul merge, iar tactica este agresivă. La trei seturi de numărul unu mondial. Set economicos: 4 lovituri câştigătoare pentru Simona, doar cinci erori.


23:58 Simona trebuie să închidă setul întâi pe serviciu, la 5-2, pentru că americanca îşi câştigă pentru a doua oară tura pe lansare şi amână, pentru moment, deznodământul. Iată reacţia tribunei: pro-Halep, da?


23:55 Halep este decisă acum să nu mai lase oportunităţile să treacă pe lângă ea: în 21 de minute, are deja 5-1 şi este la un game distanţă de închiderea manşei inaugurale.


23:52 Simona păstrează piciorul pe acceleraţie şi ia un nou break, cu rupere frumoasă de ritm. 4-1, iar americanca nu a câştigat decât două puncte în total în ultimele două game-uri de serviciu. Sloane îşi cheamă în teren antrenorul, nu îl mai întâmpină cu aceeaşi criză de nervi precum a făcut-o la Washington, la capătul primului set, dar ideea este cam aceeaşi: "relaxează-te!"


23:50 Scenariul din meciul precedent pare că se repetă: după break-ul Simonei, Stephens pare imediat pierdută, împrăştiind mai departe din ce în ce mai multe mingi. Simona confirmă rapid serviciul, pentru 3-1.


23:45 Break Simona Halep. Reverul Simonei este peste cel al americancei Sloane Stephens, iar amerocanca cedează rapid presiunii la prima minge de break avută de Simo în partidă.


23:40 Start de meci în forţă. Stephens valorifică primul avantaj pe serviciu, profitând de ezitările de pe rever ale Simonei. Românca raspunde cu o tactică interesantă pe lansarea ei: serviciu-voleu în primul şi ultimul punct. 1-1 după primele două game-uri.


23:30 Jucătoarele au intrat pe teren, pentru încălzire. Simona a câştigat tragerea la sorţi, dar a preferat primirea în start de meci.


23:28 Stephens joacă acasă, dar şi Simona are nucleul ei dur de galerie. Aşa arată fanii români. Inventivi.


23:18 Deşi Pliskova a pierdut mai devreme, calculele nu se schimbă: Simona ar ajunge la 5 puncte WTA în urma cehoaicei cu o calificare în finală, însă are nevoie de trofeu pentru a urca pe prima poziţie de luni.


23:15 Final incandescent de set doi în duelul Dimitrov - Isner. Americanul se agaţă de acest meci, dar la a patra minge de meci şi cu destul noroc,. Dimitrov câştigă biletul pentru finală, după două tiebreak-uri adjudecate la 4 şi la 10. Undă verde pentru semifinala care ne interesează - Simona Halep versus Sloane Stephens.


23:00 Salutare! Karolina Pliskova a acuzat efortul zilei-maraton de vineri şi a părsit întrecerea în semifinale, învinsă în minimum de seturi, 3-6, 2-6, de Garbine Muguruza. Spaniola nu a câştigat decât trofee de Mare Şlem în ultimii doi ani - Roland Garros şi Wimbledon.


Simona Halep (2 WTA) joacă a şasea semifinală pe 2017, la turneul de categorie Premier 5 de la Cincinnati. Jucătoarea pregătită de Darren Cahill semnează cea mai constantă evoluţie a carierei în circuitul WTA, fiind neînvinsă de zece turnee înaintea fazei sferturilor de finală. Un reper în circuitul WTA din acest punct de vedere, al consistenţei, Simona caută prima prezenţă într-o finală pe hard în sezon, după seria perfectă de trei finale consecutive în marile turnee de zgură ale anului.

Adversara Simonei Halep este americanca Sloane Stephens (151 WTA), cea care nu a rezistat decât un set în faţa româncei la Washington. Românca are, din nou, soarta numărului unu în propriile mâini: cu două victorii în următoarele două meciuri, ar detrona-o pe reprezentanta Cehiei, Karolina Pliskova.

Programul zilei de sâmbătă la Cincinnati debutează pe terenul central cu prima semifinală feminină, dintre Karolina Pliskova (1 WTA) şi Garbine Muguruza (6 WTA) - de la ora 19:00. Liderul mondial o domină net pe iberică atunci când se duelează pe hard, 6-0 fiind raportul meciurilor directe. Muguruza a câştigat doar prima partidă disputată împotriva jucătoarei de 1,86 m, la prima confruntare, în 2013, pe zgură.

Între cele două semifinale feminine organizatorii au inserat în program un prim meci de pe tabloul de 4 al băieţilor: John Isner (favorit 14) - Grigor Dimitrov (facorit 7) - de la ora 21:00 (ora României). Abia apoi vor intra pe teren, nu înainte de ora 23:00, Simona Halep şi favorita gazdelor, Sloane Stephens.

Faţă în faţă, două jucătoare în formă în acest circuit nord-american premergător US Open-ului

Românca este pe o pantă ascendentă din punct de vedere al jocului, a progresat de la primele două partide - cu Townsend şi Sevastova, iar duelul cu Johanna Konta, adjudecat în minimum de seturi, a fost cu adevărat impresionant, prin forţa defensivă arătată şi controlul demonstrat în momente cheie de Halep.

Stephens i-a stat ca un ghimpe în coastă Simonei la Washington, până în tiebreak-ul primului set, dar mai apoi meciul din primul tur din capitala Statelor Unite s-a transformat într-o evadare netă a Simonei, în momentul în care americanca, aflată la doar al doilea meci de simplu jucat în ultimul an, a ratat momentul decisiv al tiebreak-ului setului unu. Acum, Sloane este o cu totul altă jucătoare. A adunat 13 victorii în 15 partide (simplu plus dublu) şi a făcut ravagii printre nume grele la simplu: două victorii la Safarova, succese la Kvitova, Kerber (o oră de joc) sau giant-killer Makarova. Stephens este clar mai puternică acum, mai pregătită pentru un test cu Simona Halep, însă şi românca a regăsit acel simţ al mingii de care este atât de legată.

Stephens joacă a doua semifinală consecutivă de turneu Premier 5 (Toronto şi Cincinnati), însă Simona este pusă în gardă de forţa americancei.

"Meciul de la Washington nu a fost deloc uşor. Primul set a fost cu adevărat dificil, iar în al doilea - pur şi simplu am preluat conducerea şi atunci a fost mai uşor pentru mine. Mă aştept la un meci foarte greu. Forehandul ei este puternic, este uriaş. Şi serveşte bine. Cred că trebuie să joc aşa cum am făcut-o împotriva Johannei Konta, cu aceeaşi dorinţă, încredere şi atitudine pozitivă. Nu pot face nimic altceva - doar să ies pe teren şi să dau tot ce am mai bun",
Simona Halep, despre meciul cu Sloane Stephens

 

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/dubla-treia-1-america-taramul-unde-implineste-visul-simonei-filmul-meciului-da-incredere-halep-joaca-bine-cincinnati-executat-stephens-54-minute-5-puncte-finala-muguruza-pana-prima-pozitie-wta-16699057
16699057
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Când toată lumea era cu ochii pe Dragnea, România a primit o LOVITURĂ URIAŞĂ! Este un RĂZBOI TOTAL de acum înainte