Djokovic nu a mai suportat şi şi-a expus părerea: ”E o ruşine ce se întâmplă”. Reacţia de la conferinţa de presă

3 ian 2019 13903 afişări Tenis
Djokovic nu a mai suportat şi şi-a expus părerea: ”E o ruşine ce se întâmplă”. Reacţia de la conferinţa de presă

Novak Djokovic i-a luat partea lui Rafael Nadal, după ce spaniolul a spus pas turneului de la Brisbane, din cauza unei accidentări. Sârbul consideră că Nadal nu trebuie criticat pentru faptul că a refuzat să participe. În cazul în care ar fi forţat, şi-ar fi pus în pericol sănătatea, iar prezenţa la Primul Mare Şlem al anului, Australian Open, era în mare pericol.

Djokovic şi-a expus mesajul după victoria de la Doha, în faţa ungurului Marton Fucsovic. A făcut trimitere şi la desele accidentări suferite de Nadal de-a lungul carierei, dar este convins că aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, când fostul lider al ATP a revenit în top, se va întâmpla şi acum. ”E o ruşine ce se întâmplă, el e singurul care ştie cum se simte. Mereu a revenit din accidentări la un nivel foarte înalt şi cred că o poate face din nou.

Stilul său de joc forţează genunchii şi picioarele, tocmai de aceea trebuie să-l aşteptăm, să-şi revină în totalitate. Este o legendă a tenisului şi a sportului”, a declarat Djokovic.

Rafael Nadal s-a retras de la Brisbane înaintea duelului din primul tur cu francezul Jo Wilfred Tsonga, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. "După o perioadă lungă în afara competiţiei, am simţit o durere la picior. Am făcut un RMN, există o foarte mică întindere. Am vrut să joc, dar... Ieri am vorbit cu doctorii din Spania. M-am culcat. Când m-am trezit, ei dormeau, aşa că a trebuit să aştept înainte să iau decizia. Mă simt mai bine decât în urmă cu patru zile. În mod normal, ar trebui să apară o îmbuntăţire. Probabil voi fi sută la sută peste cinci zile. Chiar cred că pot fi sută la sută pregătit la startul de la Melbourne", a transmis Rafael Nadal, în cadrul unei conferinţe de presă.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.