Ce s-ar întâmpla într-un meci Serena Williams - Marius Copil? Răspunsul dat de fostul antrenor al Simonei fără să stea pe gânduri: "Aşa s-ar termina!". EXCLUSIV

29 iul 2019 3927 afişări Tenis
Ce s-ar întâmpla într-un meci Serena Williams - Marius Copil? Răspunsul dat de fostul antrenor al Simonei fără să stea pe gânduri: "Aşa s-ar termina!". EXCLUSIV

Adusă adesea în discuţie mai ales în momentele de glorie ale Serenei Williams, discuţia privind diferenţa dintre o jucătoare şi un jucător de tenis a fost explicată de Adrian Marcu, fost tenismen profesionist şi antrenor al Simonei Halep, în direct la ProSport Live.

Datorită performanţelor extraordinare atinse de marea campioană americană, câştigătoare a 23 de trofee de Grand Slam, mulţi fani ai tenisului alb s-au gândit că Serena ar putea avea şanse într-un meci profesionist cu un jucător din ATP. Teoria a fost demontată în direct la ProSport Live, antrenorul Adrian Marcu explicând că reprezentanta Statelor Unite ale Americii nu ar avea absolut nicio şansă într-un eventual meci cu Marius Copil, cel mai bun tenismen român al momentului: "S-ar termina mult la puţin! În primul rând, trebuie să vă gândiţi că o jucătoare care serveşte foarte bine o face cu 190 de kilometri pe oră. Iar Marius Copil serveşte cu 240! Când tu joci cu cineva care serveste cu 190, apoi dai de cinveva cu 240, e foarte greu să joci. Nu ai reacţiile potrivite, serveşte cu 40 de kilometri la oră în sus! Dacă s-ar juca fără serviciu, ar putea fi mai strâns. Dar, dacă ne uităm la performanţele atletice ale bărbaţilor şi femeilor, e o mare diferenţă. Bărbaţii ar veni mai des la fileu, sunt lovituri de 160-170 de kilometri pe oră. Fetele sunt pe la 140, e diferenţă de 30 de kilometri pe oră", a declarat Adrian Marcu, la ProSport Live.

Discuţia a pornit de la un video devenit viral pe reţelele sociale, unul în care mai mulţi bărbaţi nu reuşeau să câştige puncte în faţa Serenei Williams:



 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.