A "stat la pândă" şi a atacat-o din nou într-un moment greu. Ion Ţiriac nu a iertat-o pe Serena Williams şi a reaprins conflictul: ce a putut spune după retragerea americancei

4 iun 2018 35027 afişări Tenis
A "stat la pândă" şi a atacat-o din nou într-un moment greu. Ion Ţiriac nu a iertat-o pe Serena Williams şi a reaprins conflictul: ce a putut spune după retragerea americancei

Faptul că Ion Ţiriac (78 de ani) nu e un fan al Serenei Williams (36 de ani) a încetat de multă vreme să mai fie o noutate, iar miliardarul român a ţinut, luni, să o taxeze pe marea campioană americană pentru retragerea de la Roland Garros, dar şi pentru un obicei pe care şi l-a creat în ultima vreme.

Ţiriac şi Serena au avut un schimb de replici în presa internaţională după o declaraţie neinspirată a românului, iar fostul tenismen, care se află la Paris pentru a o susţine pe Simona Halep, nu a iertat-o pe Serena Williams pentru mai multe acţiuni din perioada recentă. Mai întâi, Ţiriac i-a reproşat retragerile de la Madrid şi Roma, apoi s-a legat de costumul "catwoman" purtat de liderul mondial la Paris, pentru ca în finalul discursului să-şi manifeste dezamăgirea faţă de vestea tristă anunţată luni, înaintea meciului cu Şarapova: "Toţi aceşti 'monştri' care sunt nişte personalităţi enorme, dn când în când, fac lucruri care nu ar trebui să se facă. La Madrid era (n. red - Serena Williams) pe tablou până în ultimul moment, apoi s-a retras. La Roma era pe tablou până în ultimul moment şi s-a retras. Aici (n. red - la Roland Garros) există o regulă că nu ai voie în costumele în care ea s-a prezentat la turneu şi, totuşi, au acceptat. Acum, se retrage din meciul pe care-l aşteptau 20.000 de spectatori. E păcat! Cu tot respectul, trebuie să respecte regulile", a spus Ţiriac, pentru Digi Sport.

La finalul lunii aprilie, Serena Williams, fost lider mondial WTA, i-a răspuns lui Ion Ţiriac, cel care declarase că americanca "are 36 de ani şi 90 de kilograme". Omul de afaceri nu este de acord cu faptul că premiile din circuitul feminin sunt de multe ori egale cu cele din circuitul masculin, iar cuvintele sale au atras o reacţie a americancei. Devenită mamă în septembrie 2017, Serena Williams l-a acuzat pe Ion Ţiriac de comentarii sexiste şi a precizat că are probleme cu greutatea din cauză că alăptează în continuare: "Mereu am spus că oamenii au dreptul la o opinie. E clar că tenisul feminin este mai mult decât mine, mult mai mult. Dar voi vorbi cu el, credeţi-mă! O să am o discuţie cu el. Este un comentariu ignorant, o declaraţie sexistă! Poate că este un om ignorant", a spus Serena Williams, într-un interviu acordat pentru "New York Times".

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.