SPECIAL | Laura Niculae şi evadarea în Grecia: "E o poveste că grecii nu muncesc. Dar nu mă voi acomoda niciodată cu ritmul lor". Sămânţa de dragoste transformată în carieră: "Criza a tăiat salariile la 50%. 30%. Oamenii şi-au schimbat modul de viaţă"

31 iul 2018 6624 afişări Comentează şi tu Tenis de masa
SPECIAL | Laura Niculae şi evadarea în Grecia: "E o poveste că grecii nu muncesc. Dar nu mă voi acomoda niciodată cu ritmul lor". Sămânţa de dragoste transformată în carieră: "Criza a tăiat salariile la 50%. 30%. Oamenii şi-au schimbat modul de viaţă" Foto: Cezara Paraschiv / ProSport 3 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/28346/17375261/3/lnimg-2913.jpg
  • Laura Niculae a făcut parte din prima generaţie de sportive din România care au câştigat medalii individuale de aur la Campionatele Europene de tenis de masă la nivel de cadeţi (alături de Georgeta Cojocaru, după ce în 1987 venise un aur cu echipa fetelor). Laura Niculae a fost şi prima sportivă dusă pe podiumul european de Viorel Filimon, mentorul Elizei Samara şi actualul antrenorul al lotului de tenis de masă al senioarelor. Ea a devenit apoi Laoura Nikoulae şi a reprezentat Grecia în competiţiile senioarelor, până în urmă cu doi ani. În perioada 15-24 iulie 2018, Laoura a revenit pentru o competiţie acasă, îmbrăcată în treningul de concurs al Greciei şi şi-a amintit, mai intens ca oricând, cum era tenisul de masă pentru Laura, cea care se lansa pe culoarul vieţii în ţarc.

"În 1992, la 3 ani după Revoluţie, am plecat în Grecia. Terminasem liceul şi aveam două posibilităţi: să rămân în România, să mă duc la Arad, să intru la Drept  - Dreptul fiind visul meu - sau, cealaltă posibilitate, să plec în Grecia, urmărindu-l pe domnul Filimon, care în acel an a plecat cu fiul său şi încă două jucătoare acolo", se teleportează înapoi în timp, luând calea amintirilor, Laura Niculae.

Savurează, printre picături, într-o pauză între evoluţiile fetelor sale în ţarc, un espresso lung, la terasa care se lipeşte de Sala Polivalentă din Cluj.

"Am vorbit cu familia mea, pentru că, întotdeauna, familia este la mijloc. Şi, le mulţumesc părinţilor mei, întotdeauna au crezut în mine! Mi-au spus - ok, faci o întrerupere, te duci un an în Grecia, dacă îţi place atât de mult. Pentru mine a contat foarte mult faptul că a plecat domnul Filimon, mi-am dorit să îl urmez şi să continui cu el. Aveam 18 ani. Am plecat, după primul an, domnul Filimon s-a întors. Grecii mi-au propus să mai rămân un an. Am zis - ok, hai încă un an. Eram puţin cam singură şi cam închisă în mine. S-a nimerit, însă, ca în al doilea an al meu acolo, să îl cunosc pe soţul meu. Fusese jucător grec, dar se lăsase de tenis de masă. Dar, venea din când în când la sală şi aşa l-am cunoscut", povesteşte cea care, rapid, avea să devină mamă.

Povestea de dragoste care s-a înfiripat acolo, în Grecia, a ţinut-o acolo. "De acolo, totul a venit de la sine. Probabil, eram şi mică de vârstă, iar asta a contat foarte mult. Să te măriţi... nu m-am gândit foarte mult că o să fac primul copil. Sau al doilea. A venit de la sine. Acum, băiatul cel mare are 22 de ani, iar cel mic are 19. Sunt foarte fericită de ce am ales, la momentul acela" , mai spune Laura Niculae, care mai găseşte o explicaţie. "Poate, dacă mă întrebi de ce am mai plecat în '92, este şi pentru că nu îmi plăcea situaţia care era după Revoluţie. O situaţie foarte confuză. Nu ştiam încotro să o iau. Dar noi, sportivii, eram bine faţă de ceilalţi"

Povestea de dragoste nu a durat, însă, ca în basme, până la adânci bătrâneţi. Laoura Nikoulae devenise însă protagonista firului epic. "Chiar dacă nu a mers mai departe, avem o relaţie foarte ok, iar copiii sunt foarte bine". S-a recăsătorit, cu un om care a 'reuşit să se adapteze stilului meu de viaţă de anâtrenoare de tenis de masă - o meserie foarte grea'.

În momentul în care s-a încheiat acea poveste de dragoste, când aţi divorţat, ce v-a ţinut acolo?
Copiii sunt cetăţeni greci, sunt la ei acasă. Consider că cel mai corect este ca ei să aibă o relaţie şi cu mama şi cu tata, cu amândoi părinţii. Cel mai corect mi s-a părut ca ai mei copii să rămână în locul de naştere. Iar eu am continuat să joc mulţi ani. Abia acum doi ani m-am lăsat de jucat tenis de masă. În 2010, după mulţi ani în Grecia, am plecat în Franţa, în prima ligă. A fost un campionat foarte frumos. M-am pregătit pentru asta. Următorul an am plecat în Italia - tot aşa, pentru un sezon. A fost bine. Totuşi, mi-am dat seama că este foarte greu să fiu şi jucătoare, şi antrenoare. Aşa că a venit şi momentul în care a trebuit să aleg. Acum doi ani, am spus stop! Eram mulţumită cu ceea ce reuşim în toţi aceşti ani de carieră şi am rămas pe postul de antrenoare de tenis de masă, care cere foarte multe sacrificii.

Cât de greu a fost de învăţat limba?
Când m-am dus, nu ştiam absolut niciun cuvânt. Am început cu bună ziua şi bună seara. Fiind singură, un an şi jumătate, una dintre preocupările mele a fost să mă uit la televizor şi să învăţ limba. Cum puteam. Să înţeleg, să citesc, să fac traduceri. Mie îmi plac limbile străine. După un an şi jumătate puteam deja să spun că înţeleg cam tot ce se spune. Ceea ce puteam să spun nu era foarte corect, apoi, de la an la an, citind tot mai mult... copiii mei au fost şi la şcoală şi am mai învăţat şi cu ei.

'

Citeşte şi: România are cea mai mare cotă în programul european de susţinere a talentelor în tenisul de masă. Unde greşeşte Europa şi care e strategia pe termen mediu şi lung: explicaţiile şefului de proiect prezent la Cluj

"Condiţiile sunt grele, este foarte cald, joci ca în saună"

Care a fost cea mai mare provocare de adaptare la cultura Greciei?
Când pleci la o vârstă fragedă, este mult mai uşor să te obişnuieşti. La un singur lucru nu m-am adaptat nici până acum şi nu o să mă adaptez niciodată. Ritmul. Eu sunt învăţată la un ritm full, ei sunt la un ritm ok. Este o poveste că grecii nu muncesc. Dar au ritmul lor. Şi e normal, din moment ce este o ţară turistică, care are 40 de grade non-stop. Sălile nu sunt dotate. Nu există multe săli dotate şi aici - ajungem la partea economică - dar, una peste alta, este normal ca ritmul lor să fie mai relaxat. Condiţiile sunt grele, este foarte cald, joci ca în saună. În ultimul an, la clubul de care mă ocup - am închiriat sală, am privatizat, ca să putem să existăm. Locurile sunt foarte scumpe şi e greu să ai la dispoziţie banii pentru a susţine un astfel de proiect.

Din punct de vedere al condiţiilor, deci, unde este tenisul de masă din Grecia, comparativ cu România?
Este mult sub România. Peste tot. România are o istorie grozavă. Sunt oameni care s-au luptat foate mult să ajungă la nivelul acesta şi să susţină economic sportul. Dacă nu exxistă oameni dispuşi să facă mari sacrificii, nu poate merge nimic în sus. În Greciam, sunt farte multe cluburi unde se joacă la nivel de amatori. Dar sport de performanţă fac puţine.

Cum s-a trăit acea criză acută, în Grecia? Cum a fost afectat tenisul de masă?
Criza a afectat pe toate planurile. Au fost afectate marile companii, a fost afectată piaţa, economia. A prins, evident, şi partea de sport. În orice caz, partea de sport era în urmă, în tot ceea ce priveşte sponsorizările, sau orice aport. Impactul a fost foarte mare. Indemnizaţiile pe care le lua Federaţia de la Minister au scăzut, iar acele persoane sau companii care puteau să dea câte ceva în sport... A fost vizibil.

Concret?
Au căzut salariile, a căzut totul la 50%. La 30%. Lumea şi-a schimbat modul de viaţă. Familiile au început să fie mult mai atente cu cheltuielile. Părinţii au început să se gândească dacă copilul se va duce la un sport sau la două, dacă pot merge - în weekend - la meciuri în afara oraşului. Sau dacă pot să plătească cheltuielile unui copil care să vină la un European - cheltuieli foarte mari pentru părinţi.

Au fost copii foarte buni care au renunţat la tenisul de masă din această cauză?
Da, da. S-au pierdut multe talente din cauza crizei!

Amintiri de la amurgul epocii comuniste: "Era mai greu să găseşti ciocolată decât palete de joc"

Venirea la Cluj a fost, pentru Laura Niculae, o primă revenire acasă pentru o competiţie oficială de tenis de masă. Prima, după 26 de ani. Pe parcurs, au mai fost vizite, înapoi, la familie. "În ultimii 2-3 ani, am făcut şi vizite alături de 2-3 jucătoare - cantonamente la Constanţa, la domnul Filimon", ridică mingea la fileu Laura Niculae. Şi derulează amintirile de la început de tot.

"Eu spun adevărul - nu eram un copil foarte talentat. Dar, după atâţia ani în sportul ăsta, atât ca jucătoare, cât şi ca antrenoare, părerea mea este că importantă este munca. Este cea mai importantă. Bineînţeles, trebuie să existe şi talent, dar mai importantă este perseverenţa. În paralel, oamenii pe care îi ai, care pot să te conducă în sus, spre performanţă. Eu am fost foarte norocoasă. După ani de zile mi-am dat seama, când au ajuns copiii mei la vârsta asta, cât de greu este în sport şi cât de norocos trebuie să fii, să te nimereşti pe mâini bune", continuă mărturisirile pentru ProSport, Laura.

Până la urmă, cum a intrat tenisul de masă în viaţa Laurei Niculae?
Întotdeauna o să îmi aduc minte primăvara lui 1984. La 9 ani, ieşind de la şcoală, era domnul Filimon - de o parte şi încă un antrenor - de partea cealaltă. Însă ştiu că domnul Filimon s-a apropiat de mine şi m-a întrebat - vrei să joci tenis de masă? Am spus - da, de ce nu?

A fost da, din prima? Şi apoi dragoste la prima vedere cu ţarcul?
Da. Îmi place să încerc multe lucruri. Tenisul de masă a fost ok. Aceasta a fost prima dată când auzeam despre tenis de masă, ca sport. Am început de a doua zi. Şi am tot continuat munca. A fost o continuitate foarte bună, în primul an de junioare am luat locul trei la simplu, care a fost cel mai bun rezultat pe care am reuşit să îl scot şi am ieşit locul doi la echipe, cu Adriana Zamfir. Pe parcurs, în anii 2 şi 3 de junioare, am mai reuşit doar să intrăm pe podium, cu bronz, la echipe.

Cum este antrenorul Viorel Filimon?
La început, ca să spun adevărul, nu îl înţelegeam prea bine. Eram un copil nici foarte rapid, nici foarte talentat. Încercam să mă apropii de el, ca mod de a gândi. Este, din toate punctele de vedere, profesionist. Este născut să facă meseria asta. Eu consider că este ceva cu care te naşti. Nu poţi să înveţi. Perseverenţa şi munca, plus dorinţa aceasta de a învăţa mai mult şi mai mult - e definitorie în viaţă. Asta dovedeşte şi toată cariera lui, de-a lungul anilor. Cred că de 40 de ani este în tenis de masă. Să fii una dintre primele jucătoare care au câştigat la Campionatul European, este ceva...

Sunt mai multe cupe câştigate ca sportivă sau ca antrenoare?
Nu m-am întrebat niciodată. Întotdeauna, pe orice plan, am vrut să câştig. Pentru mine, există un moto:  numai cel mai bun este bun destul.  Vrei să fii cel mai bun întotdeauna. Doar aşa se poate.

Citeşte şi: INTERVIU | "Paleta era ca o vioară". Poveştile cvintuplei campioane mondiale, Ella Zeller-Constantinescu, despre tenisul de masă romantic: cum se făcea sport după război, generaţia de aur şi unde a pierdut tempo-ul România

Cu ce imagine aţi rămas din perioada dinaintea Revoluţiei?
La Revoluţie şi imediat după aceea, până în '92, cât am fost eu în România, era o situaţie foarte dificilă. Erau probleme cu apa caldă, mâncarea era sărăcă - dar noi, sportivii, aveam mâncare mai bună. Aveam program încărcat, multe ore cu trenul. Şi acum călătoresc foarte mult. O amintire foarte bună din copilărie este aceea că domnul Filimon s-a străduit să nu ne lipsească nimic. Nu ne-a lipsit niciodată nimic, deşi ţara o ducea foarte greu. Mai greu găseam ciocolată - care mie mi-a plăcut întotdeauna foarte mult - decât palete de tenis de masă. Poate că asta şi pentru că antrenorii aveau grijă de noi.

"Trebuie să accept că nu am avut timp. Ăsta e adevărul. Dacă ar fi fost ca ei să facă tenis de masă, mi-aş fi dorit, în sufletul meu, să mă ocup eu, personal, de ei. Dar nu s-a putut. Mi-a luat mult timp să accept chestia asta"

Copiii fac şi ei tenis de masă?
Copiii mei nu fac tenis de masă. Am fost jucătoare până acum doi ani... (n.r. - şi se simte regretul în voce, în pauzele mai lungi dintre cuvinte) Când ei aveau vârste de 6-7 ani, optime pentru a începe tenisul de masă, eu eram full-time jucătoare. Trebuie să accept că nici nu am avut timp. Ăsta e adevărul. Dacă ar fi fost ca ei să facă tenis de masă, mi-aş fi dorit, în sufletul meu, să mă ocup eu, personal, de ei. Dar nu s-a putut. Mi-a luat mult timp să accept chestia asta. Dar, am zis, aşa a fost să fie. S-au ocupat de baschet, de alte sporturi, dar nu de tenis de masă şi nu profesionist.

Singurii copii pe care Laura Niculae nu i-a învăţat tenis, sunt ai săi. Iar acum, amândoi sunt căpitani pe vase. Pe vase comerciale, vase de croaizeră, nu pe vas militar. Tatăl său fusese militar. Dar şi o excepţie. "De obicei, militarii sunt mai stricţi. Tata a fost sever, dar bun şi cu echilibru, deşi este foarte greu să menţii echilibrul. Eu mă simt foarte norocoasă", trage linie Laura Niculae.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.