VIDEO | Moment de cumpănă la CSM Bucureşti! Dragan Djukic a dat milităria jos din pod la ultimul meci al echipei şi s-a luat de vedetele echipei. Dragana Cvijic a avut parte de o replică neaşteptată

8 nov 2018 6250 afişări Comentează şi tu Handbal
VIDEO | Moment de cumpănă la CSM Bucureşti! Dragan Djukic a dat milităria jos din pod la ultimul meci al echipei şi s-a luat de vedetele echipei. Dragana Cvijic a avut parte de o replică neaşteptată

La CSM Bucureşti nu este deloc linişte, starea de tenisune fiind amplificată de evoluţiile neconvingătoare ale echipei, atât în Liga Campionilor, cât şi în Liga Naţională. În acest context, la partida de miercuri seara cu CSM Slatina (scor 28-22), transmisă în direct de TVR HD, a fost surprins şi un dialog mai aprins între antrenorul Dragan Djukic şi Dragana Cvijic, imediat după ce jucătoarea a avut ceva de comentat.

După ce i-a reproşat interului Omoregie faptul că joacă altceva decât ce i s-a cerut, Dragan Djukic s-a îndreptat apoi către pivotul Dragana Cvijic. În momentul în care handbalista a avut ceva de comentat, antrenorul a ridicat substanţial tonul cu care s-a adresat. ”Când spun în faţă, în faţă! Nu vorbi, vorbeşte pe teren, marchează goluri! Poţi înscrie goluri, poţi face fault, poţi lua cartonaş roşu, poţi opri pivotul (n.r. cu referire la Lorena Ostase)!? Nimic, doar vorbe, tu şi Bianca (n.r. referire la Bazaliu)”, a replicat Dragan Djukic.

Antrenorul sârb este poate primul antrenor din ”epoca modernă” a echipei CSM Bucureşti care îndrăzneşte public să se ia de vedetele echipei. În perioada lui Magnus Johansson, dar şi alte mandate, jucătoarele obişnuiau să-şi impună punctul de vedere la time-out, însă Dragan Djukic nu pare să mai accepte această situaţie, ci pare mai degrabă din categoria antrenorilor ”autoritari”. De altfel, în momentul în care tehnicianul a fost adus la CSM Bucureşti, ProSport a încercat să-i contureze un portret şi l-a descris ca un personaj care ţine foarte mult la disciplină, ”cu el se aprinde şi se închide lumina la sală”.

Rămâne de văzut dacă Dragan Djukic va reuşi să se impună până la urmă într-un vestiar greu de controlat, pe o bancă tehnică în care nu a rezistat niciun antrenor cap-coadă într-un sezon. Ba, mai mult, CSM Bucureşti are o medie de peste 2 antrenori pe sezon în ultimii 4 ani. Cert este că jocul echipei este departe de pretenţiile avute în acest sezon, fapt evidenţiat inclusiv la partida cu Slatina, iar după atâtea schimbări la nivelul băncii tehnice poate că probleleme sunt şi în altă parte, nu doar la antrenori.

CSM Bucureşti este pe locul 2 în Liga Naţională şi în Liga Campionilor, dar dacă pe plan intern încă mai este timp pentru ca lucrurile să intre într-un făgaş normal, în schimb, în Europa, echipa este deja sub o mare presiune. „Tigroaicele” joacă duminică, în Ungaria, cu FTC Rail Cargo şi orice alt rezultat în afară de victorie le pune în mare dificultate.

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.