”U” Cluj are un nou antrenor, Rapid a transferat un portar din naţionala Serbiei, iar Sijan Dane şi-a prelungit contractul cu HCDS Constanţa

19 iun 2017 4557 afişări Comentează şi tu Handbal
”U” Cluj are un nou antrenor, Rapid a transferat un portar din naţionala Serbiei, iar Sijan Dane şi-a prelungit contractul cu HCDS Constanţa

Echipa feminină Universitatea Cuj are un nou antrenor, pe Adrian Popovici, unul dintre handbaliştii importanţi lansaţi la Baia Mare. În vârstă de 48 de ani, Popovici a mai antrenat la nivelul primei ligi în sezonul 2013-2014, când s-a aflat pe banca tehnică a Minaurului (echipa masculină). În sezonul recent încheiat, antrenorul a condus Extrem Baia Mare (feminin), care a încheiat pe locul 6 în Divizia A, Seria B.

”Am venit la Cluj pentru că îmi place oraşul şi pentru echipă. Le cunosc pe majoritatea fetelor şi am urmărit evoluţia echipei în aproape toate meciurile care au fost televizate. Avem ca şi obiectiv să jucăm un handbal cât mai dinamic, frumos şi plăcut la vedere. Vom vedea în septembrie pe ce lot ne vom putea baza sezonul viitor şi vom stabili atunci obiectivele. Mie îmi place să îmi propun obiective îndrăzneţe, deoarece îmi place să muncesc şi îmi plac provocările”, a declarat Adrian Popovici pentru site-ul oficial al Universităţii.

Rapid Bucureşti a realizat al treilea transfer extern, transferul portarului sârb Kristina Graovac (25 ani), care în ultimii 2 ani a apărat poarta echipei turce Ardesen. Noua achiziţie este componentă a naţionalei Serbiei. Graovac s-a aflat în echipa Serbiei de săptămâna trecută, care s-a calificat la Campionatul Mondial din Germania.

În handbalul masculin, portarul Sijan Dane (40 ani) şi-a prelungit contractul cu HC Dobrogea Sud Constanţa, după un sezon în care a dat satisfacţie. Dane a sosit la Constanţa în vara trecută şi a semnat prelungirea pe încă un sezon. El va face echipă între buturi cu Nikola Mitrevski, adus de la Benfica Lisabona.

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.