România şi-a încheiat numărul la EURO 2018, Cristina Neagu a luat cuvântul şi şi-a împărtăşit trăirile: "Când inima e mai mare decât creierul... Dorinţa a fost foarte mare. Până la sacrificiu. Asta ştiu să fac cel mai bine"

16 dec 2018 3090 afişări Handbal
România şi-a încheiat numărul la EURO 2018, Cristina Neagu a luat cuvântul şi şi-a împărtăşit trăirile: "Când inima e mai mare decât creierul... Dorinţa a fost foarte mare. Până la sacrificiu. Asta ştiu să fac cel mai bine"

Cristina Neagu a luat cuvântul la câteva zeci de minute după ce România şi-a încheiat evoluţia cu un loc patru la Euro 2018, într-o conferinţă de presă specială.

Omul numărul unu din naţionala lui Ambros Martin, ţinută în afara terenului în ultimele două partide ale tricolorelor de o ruptură la ligamentele genunchiului, după o accidentare suferită în partida cu Ungaria, a fost extrem de volubilă, a petrecut 35 de minute în faţa jurnaliştilor pentru a răspunde la toate subiectele arzătoare şi a clarificat aspecte importante, după 16 zile de luptă intensă în Franţa.

Cristina, cred că ţi-a fost greu să priveşti de pe margine finalul...
Da, a fost foarte greu. Emoţiile şi sentimentele sunt extrem de diferite, de pe margine. Când eşti în teren nu te gândeşti prea mult la lucruri. Te gândeşti mai mult la handbal, încerci să găseşti soluţiile potrivite şi totul trece altfel. Mi-a fost greu, însă, din păcate, am suferit această accidentare. E foarte greu, pentru că îmi doream foarte mult să ajungem la Paris şi să joc meciurile din semifinale şi finala. Însă, din păcate, asta e viaţa, ăsta e sportul. Mergem mai departe. O să mă operez, o să mă recuperez şi o să revin, pentru că asta ştiu să fac cel mai bine, să revin din momentele grele. Am mai făcut-o şi o să o fac din nou.

Ştim cât de mult ai grijă de tine. Cum crezi că a apărut această accidentare? Suprasolicitare poate?
Da! Cred că din cauza suprasolicitării, pentru că am jucat foarte mult în ultimul an, am jucat foarte mult aici, în competiţie. Chiar voi aţi făcut anumite statistici şi sunt jucătoarea care a avut cele mai multe minute pe teren până în momentul accidentării.

Doar 15 minute ai lipsit de pe teren...
Da. Dorinţa a fost foarte mare. Poate, uneori, şi din cauza aceasta am rămas pe teren. Bine, nu că m-ar fi schimbat Ambros, dar vreau să spun că am rămas în continuare pentru că mi-am dorit foarte mult ,pentru mine, şi ca să ajut echipa. Până la sacrificiu.

Nu ţi-ai făcut un calcul, că din punct de vedere fizic e o problemă?
Ba da, dar când inima e mai mare decât creierul... cam asta se întâmplă. M-am simţit obosită la mai multe meciuri din acest turneu. Pot să spun că, chiar înainte de turneu am simţit că nu sunt în cea mai bună formă fizică. Însă, adrenalina, emoţiile competiţiei m-au făcut să merg mai departe şi să nu iau în seamă această oboseală, până când, efectiv, corpul mi-a cedat.

Cu o fază înainte de a te accidenta, ai scos acea forţare la meciul cu Ungaria. Ai simţit ceva, acolo?
Nu, nu am simţit nimic. Nu ai cum să simţi ceva înainte să îţi rupi ligamentul. Eram pur şi simplu obosită, dar nu puteam să prevăd ceea ce va urma...

Cum te simţi acum? Eşti îngrijorată, eşti nemulţumită? Ţi-e greu în momentul ăsta?
Sigur că îmi este greu. Îmi este foarte greu. Însă sunt puternică din punct de vedere psihic. Asta m-a făcut să ajung unde sunt acum şi să îmi revin de fiecare dată din acele accidentări grave pe care le-am avut. Sunt supărată, ştiu că urmează o perioadă grea pentru mine, pentru că am nevoie de ajutor constant, cel puţin în perioada următoare, în următoarele săptămâni, însă ştiu şi că în momentul în care voi renunţa la cârje, după operaţie, atunci totul va reintra la normal: voi face recuperare şi motivaţia va fi foarte mare să-mi revin, pentru că este singurul lucru pe cae pot să îl fac - să mă antrenez şi să revin la ceea ce am fost până la momentul accidentării.

'Neagu-dependenţa': problema trecutului, a prezentului sau a viitorului? "Avem perioada următoare în care lotul se va reuni fără Cristina Neagu, pentru o perioadă destul de îndelungată. Şase-şapte luni. Şi Ambros, şi fetele au timp să creeze sisteme de joc fără mine şi să pună la punct jocul colectiv"

Echipa României era formată în jurul tău şi tot sistemul era în jurul tău. Asta a făcut ca echipa să joace mai slab în momentul în care te-ai accidentat tu, pentru că sistemul era cu totul altul?
Da. Ştiţi şi voi, aţi observat, că, de obicei, echipele adverse joacă cu pressing la mine sau om la om. Normal că sistemul întregii echipe se schimbă. Lucrul ăsta a dat peste cap echipa noastră, din punct de vedere handbalistic. Fetele, efectiv, nu au avut timp. Eu pot să înţeleg chestia asta. Nu e vorba de pase, sau de goluri. Pur şi simplu, este vorba de reacţia adversarelor, de spaţiile create pentru fetele celelalte, sistem de joc. S-au antrenat o singură dată, aici, la Paris. O zi în care trebuiau să pună totul la punct. Este foarte greu. Ştiu că motivaţia şi dorinţa lor au fost foarte mare. Ştiu lucurul ăsta şi pentru asta nu pot decât să le felicit. Mă bucur din suflet că au revenit în repriza a doua, astăzi, pentru că nu am fi meritat să pierdem la o diferenţă atât de mare.

Ar fi arătat diferit lucrurile cu tine în teren, ar fi fost alt rezultat?
Acest lucru nu îl ştie nimeni. Nu poate să garanteze nimeni că dacă eu aş fi fost în teren, dacă aş fi jucat, ne-am fi calificat în finală. Asta nu poate s-o garanteze nimeni. Eu eram, oricum, foarte obosită. Nu ştiu care ar fi fost performanţa mea în ziua respectivă. Cu siguranţă, aş fi fost acolo, cu energie alături de fete. Este mai simplu când sunt pe teren şi pot să vorbesc cu ele. Am fost în tribună şi am ţipat non-stop, dar cred că nu m-a auzit nimeni. Nu poate garanta nimeni că România ar fi jucat finala sau că ar fi luat astăzi medalia de bronz cu mine în teren.

Ai sentimentul că se putea şi mai mult? Norvegia plecase acasă...
Da, sigur că se putea şi mai mult. Privind lucrurile puţin la rece, per total, a fost un turneu ok. Din păcate, nu am reuşit să ţinem ritmul din primele trei meciuri. Probabil că dacă îl ţineam, ne luptam pentru medalia de aur astăzi. Nu am reuşit, însă au fost lucruri foarte bune, pe care trebuie să le păstrăm şi pentru viitor. Şi câteva mai puţin bune, pe care trebuie să le analizăm şi să le îndepărtăm.

Se mai poate vorbi de acea "Neagu-dependenţă" la echipa naţională? Se spunea că fără Cristina Neagu, echipa României nu mai joacă nimic...
Nu ştiu ce să zic. Avem perioada următoare în care lotul se va reuni fără Cristina Neagu, pentru o perioadă destul de îndelungată. Şase-şapte luni. Şi Ambros, şi fetele au timp să creeze sisteme de joc fără mine şi să pună la punct jocul colectiv. Sunt convinsă că lucrul ăsta o să arate mult mai bine la anul, eu nefiind acolo, la anul. Va fi mai simplu să se antreneze în mod normal.

"În momentul de faţă sunt ok din punct de vedere psihic. Mi-e greu, sufăr, dar au trecut anii, am căpătat multă experienţă şi cred că la capitolul mental stau extrem de bine. Ar fi bine să învăţ să spun 'Stop!', dar în anumite momente mi-a fost greu să o spun"

Ce-ţi spune corpul? Vei fi şi la Mondialul de anul viitor, în teren?
Aşa zic. În mod normal ar trebui în vară să încep pregătirea cu echipa la capacitate aproape maximă. Dar, vă daţi seama, fiecare organism este diferit, răspunde diferit accidentărilor . În mod normal, recuperarea este între 6 şi 9 luni, însă eu cred că din vară voi putea începe pregătirea obişnuită.

Dacă ar fi să facem o comparaţie cu vechea ta accidentare de la picior - cum a fost accidentarea şi cum a fost recuperarea?
Atunci mi-a fost foarte greu, pentru că nu eram pregătită din punct de vedere psihic, venind după cele 20 de luni în afara terenului din cauza operaţiei de la umăr. În momentul de faţă sunt ok din punct de vedere psihic. Mi-e greu, sufăr, dar au trecut anii, am căpătat multă experienţă şi cred că la capitolul mental stau extrem de bine. De aceea, cred că recuperarea o să decurgă în mod obişnuit. Atunci am avut dureri foarte mari, am avut probleme de mobilitate, nu reuşeam să merg, nu reuşeam să alerg, mi-a fost foarte greu. Cred că îmi va fi mai uşor de data asta. 

Crezi că vei fi tu cea care să spună că ai nevoie de o pauză, pe viitor?
Da, ar fi bine să învăţ. Dar nu ţine numai de mine. E o chestie colectivă, probabil că la finalul zilei eu sunt cea care poate să spună - STOP! Dar, asta sunt. Dau tot ce pot, trăiesc pentru handbal, respir handbal şi atunci motivaţia mea este extrem de mare. Voi ştiţi cât de mult îmi doream o medalie cu echipa naţională şi am fost atât de aproape să o luăm... În anumite momente mi-a fost greu să spun 'Stop!'

Ai decis când şi unde te operezi?
Nu, deocamdată nu. O să ne întoarcem în ţară mâine (n.r. - luni), o să văd în câteva zile ce urmează pentru mine şi care este cea mai bună opţiune pentru mine.

România a avut cea mai frumoasă galerie la acest European?
Da, este adevărat. Vreau să le mulţumesc din suflet. Din nou, ca de fiecare dată, ne-am simţit ca acasă, cu foarte mulţi oameni în tribune. Le mulţumesc foarte mult că au venit alături de noi, că ne susţin de fiecare dată. Ne-am fi dorit, ca de fiecare dată, să obţinem mai mult, însă suntem bucuroşi cu toţii că am reuşit să îi aducem până la Paris.

Văzând ce a fost aici, la Paris, la Campionatul European, crezi că România poate trage cu şanse la o medalie la Jocurile Olimpice?
Nu ştiu. Obiectivul e calificarea la Jocurile Olimpice, nu medalia la Jocurile Olimpice. În primul rând, să fim bucuroşi că ne-am calificat direct la Campionatul Mondial de la anul. Este un lucru important, pentru că Ambros va avea mai mult timp să pregătească echipa, neavând meciuri oficiale şi, deci, neavând meciuri de pregătit, va pregăti strict echipa. Bineînţeles, ne dorim un rezultat bun la Campionatul Mondial de la anul, care este foarte important în vederea calificării la Jocurile Olimpice. După ce ne vom califica la Jocurile Olimpice, vom vedea ce va fi. În sinea noastră şi în sufletul nostru, întotdeauna, obiectivul e o medalie, însă nu e atât de uşor să o obţii.

Cristina, te văd zâmbitoare, motivată. Crezi că vei mai evolua vreodată la sută la sută?
Cu siguranţă! Sunt convinsă că voi fi, poate la un nivel chiar şi mai bun decât nivelul la care am fost acum, pentru că o pauză - nu pot să spun că e binevenită, pentru că nu mi-aş fi dorit să mă accidentez, însă s-au adunat multe şi fizic, şi psihic, iar acum am un timp pe care îl voi folosi în favoarea mea. Cred că atunci când mă voi întoarce pe teren voi fi cel puţin la fel de bună ca şi până acum.

Lumea te apreciză, te vedem şi pe reţelele de socializare, lumea vrea să vorbească cu tine...
E adevărat. Am primit foarte multe mesaje. Le mulţumesc oamenilor că sunt alături de mine şi acesta este unul dintre lucrurile care mă fac să vreau să revin aceeaşi jucătoare ca şi până acum.

De pe margine, Cristina, ai putut să vezi foarte bine jocul României. Crezi că toate fetele care au fost aici, la Campionatul European, meritau să fie aici?
Nu ştiu, eu nu pot să răspund la întrebarea asta. Ştiu că fetele şi-au dorit şi că au dat tot ce aveau mai bun.

Trebuie să fim mândri cu acest rezultat?
Da, de ce nu? Până la urmă, nu ştiu câte semifinale de Campionat European a jucat România în ultimii zece ani. Dacă mă ajutaţi voi - să spunem 2010 şi asta e a doua. Nu avem foarte multe lucruri cu care să ne mândrim, aşa că atunci când obţinem nişte locuri onorante, trebuie să ne bucurăm de ele.

Este peste condiţia handbalului românesc acest loc patru? Este un loc realist?
Nu ştiu. E o întrebare grea. Însă pot să spun că am ajuns unde ne-am dorit. Deşi noi nu am declarat oficial, în interiorul echipei, obiectivul a fost să ajungem la Paris şi să ne batem la o medalie. Am reuşit. Pe parcurs, au intervenit anumiţi factori care ne-au făcut să nu mai jucăm la fel şi lucrurile să nu mai meargă la fel de bine. În interiorul echipei, ăsta a fost obiectivul - să ajungem aici şi l-am îndeplinit.

"Sunt anumiţi factori care te fac să nu arunci, sau să nu ai curaj să o faci. Nu am avut curaj să sperăm la mai mult, cred că asta s-a întâmplat la Paris"

Se putea mai mult? Lumea asta se întreabă?
Am încercat. Poate dacă eram şi eu pe teren era altceva. Nu era o garanţie, dar nici nu pot să nu iau lucrul ăsta în calcul. Dar nu există o garanţie. E un loc patru, care, poate, până la urmă reflectă situaţia reală. Am avut şi un pic de noroc, am pierdut acel meci cu Ungaria exact la diferenţa de goluri care ne trebuia. Pe de altă parte, noi am făcut acea diferenţă de goluri cu Norvegia care ne-a ajutat să ne calificăm. Dacă punem în balanţă, ieşim aşa, un pic la 50-50. Cred că, per total, este un turneu bun. S-au întâmplat multe lucruri bune cu care trebuie să mergem mai departe.

Cel mai mare plus, după acest turneu, rămâne calificarea la Mondiale?
Da. Şi faptul că echipa României a demonstrat că poate să se bată cu toate forţele lumii, începând, dacă vrei, cu Norvegia.

Cristina, nimeni nu a avut curajul să arunce la poartă, indiferent de ce se întâmplă...
Staţi puţin, că nu am jucat cu nu ştiu ce echipă care se califică o dată la nu ştiu câţi ani la un Campionat European. . Suntem la un Campionat European, unde sunt cele mai bune echipe, iar Campionatul European este cel mai puternic, mai puternic decât un Campionat Mondial sau decât Jocurile Olimpice. Dumneavoastră vedeţi meciul ca un spectator, eu îl văd cu ochiul handbalistului - pentru că îl am. Şi nu numai pentru că sunt implicată direct, dar pentru că am foarte multă experienţă, am trecut prin multe lucruei şi ştiu că nu este aşa de simplu. Este simplu să te uiţi la televizor şi să spui că nu are curaj să tragă la poartă. Dar, sunt anumiţi factori care te fac să nu arunci, sau să nu ai curaj să o faci. Poate adversarul e puternic, poate ai ratat aruncarea dinainte şi nu vrei să rişti, sunt mulţi factori.

Parcă în ultima fază a primei reprize a meciului cu Rusia, fetelor le-a fost frică să arunce... Mai erau câteva secunde şi nimeni nu arunca. Crezi că mai este nevoie de un lider în afara ta?
Nu îmi amintesc faza, dar cred că în orice echipă este nevoie de lideri. Cu cât sunt mai mulţi, cu atât mai bine. Atunci ai sprijin constant în timpul meciului, însă nu ştiu ce să spun. Eu ţin minte că fetele au făcut o repriză de excepţie în faţa Rusiei. Nu am avut curaj să sperăm la mai mult, cred că asta s-a întâmplat la Paris. Pentru că puteam să facem o surpriză frumoasă.

Le-am văzut pe fete plângând după meciul cu Ungaria. Ne dăm seama de ce plângeau - pentru că nu aveau curajul să spere că ne mai putem califica...
Poate plângeau din cauza mea, te-ai gândit la lucrul acesta? Motivaţia a fost foarte mare, eu am stat de vorbă cu ele şi am văzut asta. Nu a fost vorba de motivaţie împotriva Rusiei. După meciul cu Ungaria, era normal. Am avut o echipă unită. A fost un pic un motiv de degringoladă. Alice este unul dintre lideri, sunt şi alte fete care sunt un pic mai tinere, probabil că vor prelua acest rol. O felicit pe Crina pentru că această performanţă, de a fi în echipa turneului. Cred că trebuie să fie recunoascătoare, în primul rând echipei, pentru că dacă nu ar fi primit mingi, nu ar fi reuşit să înscrie atâtea goluri, lăsând la o parte faptul că munceşte foarte mult şi ajută, astfel, echipa. Dacă nu eşti obişnuit să îi pasezi şi vezi că are doi oameni pe ea, eziţi puţin înainte să îi pasezi, te gândeşti la tot felul de lucruri. E normal.

"Nu voiam să le umbresc fericirea asta, pentru că era o performanţă foarte mare faptul că am ajuns în semifinale"

Cristina, erai în mare suferinţă după meciul cu Ungaria. Cum ai gândit acel moment, de după meci, de la miezul nopţii, să le scoţi pe fete să sărbătoriţi calificarea?
Da, am fost foarte supărată, pentru că am ştiut din primul moment în care mi-a fugit genunchiul că mi-am rupt ligamentul, chiar dacă doctorii erau foarte încrezători şi îmi spuneau că - nu, nu, nu! Ţi-am verificat genunchiul şi e foarte stabil. Eu i-am spus - doctore, las-o aşa, că am simţit lucrul ăsta. Oricum, am ajuns acolo într-o cameră, am întrebat repede - cât e scorul? - pentru că auzeam gălăgie din sală şi nu ştiam ce se întâmplă. La un moment mi-au spus că am pierdut la două goluri şi am întrebat - deci, mergem în semifinale, nu? A zis, da, să vedem. Mă durea foarte tare piciorul, mi-am pus gheaţă, m-am dus la hotel şi m-am uitat la meci, la Olanda - Germania. Când s-a terminat meciul, au ieşit toate fetele pe hol şi au venit la mine în cameră, toată lumea era foarte fericită şi eu, cu un ochi râdeam, cu unul plângeam, însă am fost foarte, foarte fericită, pentru că, până la urmă, de asta am făcut sacrificiul acesta suprem. Şi eu, ca să ajungem, aici, la Paris.

A zis Ambros - ai ţipat după meciul ăla...
Da, eram fericită pentru fete. Era şi munca mea, muncisem pentru asta, m-am accidentat grav, practic, tot pentru asta, pentru că mi-am dorit să fim aici. Fetele erau şi ele foarte fericite şi, cumva, nu voiam să le umbresc fericirea asta, pentru că era o performanţă foarte mare faptul că am ajuns în semifinale, aşa că am încercat să fiu cât am putut eu de tare şi, cred că, în mare parte, am şi reuşit.

E ceva cu această Ungarie - cu Gyor-ul, cu CSM-ul, iarăşi e un moment ciudat?
Nu. Cu Gyor am jucat an de an, cu Ungaria la fel. Am jucat şi cu Ferencsvaros şi am câştigat, nu cred că este nimic.

"Am fost dezamăgită de faptul că nu am fost în echipa turneului. Numerele spun tot. Nu există niciun dubiu la faptul că aveam statistici mai bune decât toate jucătoarele care au fost nominalizate"

Cristina, suntem la jumătatea drumului spre Jocurile Olimpice. Cum ţi se pare munca în echipă cu Ambros, sunt tot felul de discuţii prin ţară, şi pro şi contra. Cum se vede, din interiorul echipei naţionale?
Cred că suntem pe drumul cel bun, din moment ce am ajuns aici, în semifinale. Eu am vorbit cu Ambros în vară şi i-am spus că vrem să avem un rezultat bun la Campionatul European, ca să credem în ceea ce urmează. Asta am făcut: am vrut, ne-am dorit, am ajuns în semifinale şi, cred eu, că este un pas înainte.

El era un pic supărat că nu am reuşit calificarea la Jocurile Olimpice, direct, chiar de aici, asta însemnând câştigarea Campionatului European... V-a insuflat şi vouă chestia asta?
Exact. Despre asta s-a vorbit în interiorul echipei, că venim aici şi încercăm să ne calificăm direct la Tokyo. Ştiam că asta înseamnă câştigarea aurului şi să ştiţi că ne-am gândit la asta la fiecare meci. Am încercat să jucăm cât mai bine şi să ajungem aici. Când eşti în semifinale, orice e posibil. Că iei aur, că iei altă medalie, că n-a fost deloc - e altă poveste. Dar el a vorbit foarte mult despre asta şi a încercat să ne motiveze prin locul ăsta.

Vei rămâne, probabil, în istorie, drept golgheterul Campionatului European. Cum este?
Dacă mai jucam două meciuri, poate eram şi în echipa turneului. Da... oricum, am fost, să spunem, dezamăgită de faptul că nu am fost în echipa turneului, pentru că, din punctul meu de vedere, sigur - nu asta este cel mai important pentru mine, dar voi aţi făcut statisticile, cred că numerele spun tot. Nu există niciun dubiu la faptul că aveam statistici mai bune decât toate jucătoarele care au fost nominalizate. Să nu fiu nici măcar nominalizată - lucrul ăsta chiar m-a surprins. Ok, nu eram aleasă - nu eram aleasă. Dar să nu fiu nici măcar nominalizată, am fost surprinsă extrem de neplăcut, pentru că cred că, fără lipsă de modestie, am o altă viziune asupra handbalului şi joc de câţiva ani la un alt nivel. Cred că meritam să fiu acolo. Dacă cei de la EHF au decis să nu fie aşa, nu am să le cer vreo explicaţie, pentru că cred că sunt puţin mai mult decât atâta şi o să rămân în banca mea, îmi văd de ceea ce urmează pentru mine, pentru că urmează foarte multe lucruri. Dar, am depăşit un record la care nu mă gândeam, deşi am vorbit despre asta înaintea competiţiei, este un lucru de care sunt mândră, pentru că este munca mea. Aşa cum mă ştiţi - îmi doresc mereu binele echipei şi tot ce fac, încerc să fac constructiv pentru echipă.
 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.